Marele anunţ al existenţei extratereştrilor va fi făcut în câteva luni: astronomii vor demonstra, în sfârșit, că viața extraterestră există pe o planetă îndepărtată, situată la 120 de ani-lumină: K2-18 b! Să-i credem?

Un astrofizician de la Universitatea din Cambridge a surprins lumea cu declarațiile sale. Nikku Madhusudhan crede că am găsit deja viață extraterestră pe o exoplanetă numită K2-18 b. După observațiile făcute, astronomii vor putea demonstra în sfârșit că viața extraterestră …

Cititi mai multe

Un scriitor spaniol controversat crede că Iisus Hristos ar fi trăit după crucificare şi ar fi murit la o vârstă foarte înaintată în Caşmir. O blasfemie ordinară!

Cu un an înainte de încheierea celui de-al doilea război mondial, pe 5 aprilie 1944, la Barcelona (Spania) s-a născut Andreas Faber Kaiser. Părinții săi, Emma și Will Kaiser, erau imigranți germani care, în anii 1930 au decis să părăsească …

Cititi mai multe

Descoperire-şoc a astronomilor: ei au observat un „curcubeu” (efect de glorie) pe exoplaneta WASP-76b, aflată la 640 de ani-lumină distanţă faţă de noi

Folosind date de la telescopul spaţial european CHEOPS, dar şi de la alte misiuni spaţiale, astronomii au detectat semne ale „efectului de glorie” (asemănător curcubeului) în atmosfera ultra-fierbinte al exoplanetei WASP-76b. Acest efect apare atunci când lumina este reflectată de …

Cititi mai multe