Conform cărţii lui Aryana Havah – „Inuaki, reptilianul din mine”, cetatea dacică de la Sarmisegetusa era folosită ca loc de refugiu, pentru ca oamenii să fie protejaţi. Adică, în sensul în care cei ce păşeau în ea erau protejaţi de …
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
În secolul al XVII-lea, misionarii iezuiți care au revenit din Irak-ul de azi, au povestit despre o populație numită „creștinii Sf. Ioan“. Deși trăiau în lumea musulmană, înconjurați de arabi, membrii ei erau adepți ai unei forme de creștinism centrate …
Este posibilă invadarea psihicului unei fiinţe omeneşti de către inteligenţe invizibile şi malefice? Deşi majoritatea oamenilor de ştiinţă şi a psihiatrilor refuză să accepte ideea de posedare de către un spirit malefic, dovezile arată că acest lucru chiar n-ar fi …
Majoritatea oamenilor probabil cred că druizii aveau bărbi albe şi purtau haine lungi şi albe, că tăiau vâsc cu o seceră de aur pe timp de lună plină sau poate că ardeau oamenii pe rug. Dar ce se cunoştea cu …
Arheologii au mai găsit noi morminte în jurul piramidelor celebre ale Egiptului. Cea mai recentă descoperire este cea a unui mormânt de familie din cea de-a cincea dinastie a Egiptului, care datează din 2494 î.Hr. până în 2345 î.Hr. Mormântul …
Dacă sunteţi abonaţi la canalul TV de filme Netflix, atunci probabil că aţi vizionat şi serialul „Dark”, o producţie germană care a debutat la finalul anului 2017. Serialul SF urmăreşte o serie de întâmplări bizare ce au avut loc într-un …
Incendiul devastator de pe 15 aprilie 2019 de la catedrala Notre Dame de Paris a readus în atenţie acest monument uluitor al omenirii. În acest articol am să încerc să aduc în atenţie unele legende paranormale despre această catedrală gotică. …
Un grup creştin-evanghelic a ars romanele SF ale lui J.K Rowling (Harry Potter), deoarece le consideră a fi nişte „sacrilegii”. Preoții, care fac parte din grupul „Heaven Foundation”, au publicat fotografii în care cărţile respective apar arse, eveniment care a …
Manetho a fost un preot şi istoric egiptean din Antichitate, care a alcătuit o listă cu toţi conducătorii care au condus Egiptul. El a spus următoarele referitor la dinastiile conducătorilor egipteni: 1) Au existat în total 5 dinastii de conducători …
Caverna Royston din Hertfordshire (Anglia) este o mică încăpere circulară, în formă de clopot, care a fost modelată în calcar. În interiorul cavernei există câteva sculpturi misterioase care rămân inexplicabile, unii cercetători sugerând chiar că această cavitate ar deține secretul …