„Curcubeul Domnului” din Biblie, legământul dintre Dumnezeu şi Noe, este acelaşi cu misteriosul satelit „Black Knight” de deasupra Pământului?

În 1991, în cotidianul „Tineretul Liber” apărea o ştire în care se vorbea despre descoperirea de către americani şi ruşi a unui satelit artificial situat pe orbita Terrei, neobişnuit prin dimensiuni mari şi grad avansat de tehnicitate, de forma cristalului …

Cititi mai multe

EXCLUSIV! Conform legendelor, împăratul Alexandru cel Mare ar fi fost fiul unui zeu! Întâlnirea sa miraculoasă cu patriarhii biblici, Ilie şi Enoh

Alexandru cel Mare (356 î.Hr. – 323 î.Hr.), cunoscut și sub numele de Alexandru Macedon, a fost unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe macedoneni stăpâni ai Orientului Apropiat şi Mijlociu. …

Cititi mai multe

Doar o simplă ipoteză: „Cartea lui Enoh” – interzisă de Biblie – ne povesteşte despre o civilizaţie extraterestră (200 de Uriaşi) care a hotărât distrugerea umanităţii, cu ajutorul unei comete?

„Cartea lui Enoh” (ce n-a ajuns să facă parte din Biblie) ne spune că în vechime exista o civilizaţie avansată, dar „nesfântă”, înaintea potopului global („potopului lui Noe”), când femeile de pe Pământ au fost însărcinate de un grup de …

Cititi mai multe