Vizitatori din regiuni întunecate ale Cosmosului ne-au creat pe noi, oamenii, care am fost aduşi pe această planetă – Terra?

Îi căutăm pe cer, în stele, peste tot. Vorbesc în mod evident extratereștri și OZN-uri. Căutarea extratereștrilor îi obsedează pe mulţi dintre noi; mulţi am citit şi am auzit numeroase povești despre întâlniri între oameni şi extratereştri, despre răpiri extraterestre …

Cititi mai multe

În epopeea indiană Mahabharata este descris conflictul între două specii de extratereştri (adoratori ai Soarelui – adoratori ai Lunii), ce a avut loc în urmă cu 20.000 de ani?

Mahabharata este una dintre cele mai importante două epopei ale Indiei antice, scrisă în limba sanscrită. Are peste 100.000 de versuri, pasaje lungi de proză și un total de aproape 1,8 de milioane de cuvinte. În Mahabharata este descris războiul …

Cititi mai multe

Entităţile malefice din alte din alte dimensiuni sau dintr-un „Univers-oglindă” ca al nostru – misticii şi scrierile spirituale ne povestesc despre ele

În Universul acesta (vizibil, dar şi invizibil) trăiesc nu doar oameni, animale şi (eventual) extratereştri, ci şi fiinţe ce trăiesc în alte dimensiuni, dar care pot interacţiona cu noi din când în când. Este vorba de aşa-zisele entităţi hiperdimensionale – …

Cititi mai multe