„Starlite”, un material revoluţionar care poate rezista până la 10.000 de grade temperatură, inclusiv la exploziile nucleare! Au trecut peste 30 de ani de la invenţia sa, şi totuşi nu se fabrică nici azi…

Vă vine să credeţi sau nu, dar există o substanță din plastic numită „Starlite”, care a fost inventată de un britanic pe nume Maurice Ward în anii 80. Britanicul a creat invenția după ce a văzut un accident teribil, în …

Cititi mai multe

Şapte tehnologii de „energie liberă”, care ar fi putut să ne facă viaţa mai bună, dar care au fost stopate de forţele oculte ale lumii

Iată o scurtă listă de tehnologii producătoare de „energie gratuită” care s-au dovedit, dincolo de orice îndoială, rezonabile. Trăsătura comună tuturor acestor descoperiri este folosirea unei mici cantităţi dintr-o formă de energie pentru a controla sau elibera o cantitate mare …

Cititi mai multe

În ultimul timp, ceva misterios are loc în spaţiul cosmic de lângă noi: observatorul spaţial Chandra şi telescopul spaţial Hubble au intrat în „safe mode”, iar capsula „Soyuz” a eşuat…

Nu degeaba am pus acest titlu – se pare într-adevăr că are loc ceva misterios în spațiul cosmic de lângă noi. Așa cum putem afla de pe cnet.com, zilele trecute, cel mai cunoscut telescop spaţial, Hubble, a intrat într-o stare …

Cititi mai multe