O ipoteză privind originea ascunsă a lui Zamolxis: fiu spiritual al înţeleptului Pitagora, consilier al patriarhului Avraam din Biblie şi adevărat zeu al tracilor şi dacilor?

Deşi istoria oficială îl vede pe Zamolxe (Zamolxis), drept zeu al geto-dacilor, deci un simplu mit, există însă manuale de istorie alternative care spun altceva. Astfel, conform unei cărţi excepţionale – „Sufletul neamului românesc”, Zalmoxis s-a născut în anul 633 …

Cititi mai multe

Se crede că cea mai cunoscută regină a antichităţii – Semiramida – era fiica unor extratereştri de pe Sirius! După 41 ani de domnie, ea s-a urcat pe o navă spaţială şi dusă a fost!

În jurul anului 800 î.Ch., în Babilon domnea cea mai mare regină din întreaga Antichitate – Sammuramat, cunoscută astăzi sub numele de Semiramida, a cărei admiraţie încântă şi astăzi. Pe atunci se credea că Semiramida era fiica zeiţei-peşte Ataryatis şi …

Cititi mai multe

Cei mai controversaţi 8 ocultişti din lume

De-a lungul Evului Mediu și în perioadele Renașterii și Iluminismului, ocultiştii au persistat în preocupările lor mistice și metafizice. Să enumărăm doar câteva nume pe care în mod sigur le cunoaşteţi din istorie: Simon Magul sau Gilles de Rais. Chiar …

Cititi mai multe

Cât de adevărată e legenda „Fântânii Tinereţii Veşnice”, apa magică care te-ar întineri şi te-ar face să trăieşti veşnic? Există aşa ceva?

Dorința tinereții veșnice este într-adevăr una foarte veche. Mitul unei fântâni sau al unui izvor cu apă care oferă nu numai tinereţe, ci, de asemenea, şi viață veșnică a fost cunoscut în multe culturi de milenii întregi și reprezintă un …

Cititi mai multe

Dispariţia bruscă a sciţilor – un popor extrem de crud – rămâne unul dintre cele mai mari mistere ale lumii!

În perioada cuprinsă între 700 î.Hr. şi 300 î.Hr., o populaţie misterioasă, cunoscută sub numele de sciți, a locuit în zone mari din stepele eurasiatice centrale. Acești oameni au lăsat o moștenire care este clar vizibil astăzi. Cu toate acestea, pentru  …

Cititi mai multe

Un misterios şi vast labirint egiptean subpământean păstrează secrete uluitoare! Guvernul egiptean refuză scoaterea la lumină a labirintului!

În Egipt există o construcţie misterioasă, un labirint pierdut, plin de hieroglife sculptate pentru eternitate în zidurile sale de piatră, cuprinzând toate cunoștințele Egiptului antic. Ce secrete conţine are acest legendar gigant complex subteran? Ar putea fi aceasta cea mai …

Cititi mai multe