Un general din Armata Americană confirmă: SUA deţine o tehnologie avansată care poate transporta un om dintr-un colţ în altul al Pământului în mai puţin de 1 oră!

Generalul-locotenent în rezervă al Forțelor Aeriene din SUA, Steven L. Kwast, a susținut o conferință în noiembrie 2019, în care a semnalat faptul că, în viitor, principalul câmp de luptă va fi spațiul cosmic. Conferința lui Kwast a inclus comentarii …

Cititi mai multe

„Duminica neagră” – operaţiunea dezastruoasă a Forţelor Aeriene Americane care au încercat să distrugă rafinăriile de la Ploieşti, în timpul celui de-al doilea război mondial

Cunoscută oficial drept Operațiunea „Tidal Wave” („Mareea”), raidul aerian american asupra rafinăriilor de la Ploiești, de pe 1 august 1943 (într-o zi de duminică), în timpul celui de-al doilea război mondial, a reprezentat un mare eşec al Forțelor Aeriene Americane, …

Cititi mai multe

În Marea Piramidă din Egipt se afla ascunsă istoria omenirii înainte de „potopul lui Noe”!? Se spune că Vaticanul ar fi pus mâna pe această bibliotecă fantastică şi o ţine secretă…

De aproape 7.000 de ani, marea piramidă din Egipt stă asemenea unui gigant în mijlocul deşertului, sfidând pe oricine încearcă să-i înveţe secretele. Marea piramidă este singura supravieţuitoare din cele 7 minuni ale lumii antice și este una cu adevărat …

Cititi mai multe

Ce ni se ascunde despre atacul terorist asupra obiectivelor petroliere din Arabia Saudită, ce a avut loc pe 14 septembrie 2019

Precum deja se ştie, pe 14 septembrie 2019 rafinăria Abqaiq din Arabia Saudită (cea mai mare instalație de prelucrare a petrolului din lume), precum și câmpul petrolier Khurais din acelaşi stat, au fost atacate de mai multe rachete de croazieră. …

Cititi mai multe