Păsările, la fel de inteligente ca un copil de 7 ani… Tot mai credeţi că evoluţionismul e teoria corectă?

Atunci când vorbeam acum câteva luni despre inteligenţa uimitoare a papagalului Alex (https://www.lovendal.ro/wp52/inteligenta-incredibila-a-papagalului-alex-o-sfidare-la-adresa-teoriei-evolutioniste-tot-creationismul-are-dreptate/), la „Comentarii”, s-a găsit un „inteligent”, pe numele Persona care îmi spune, cu aerul unui specialist în domeniu care ştie ce vorbeşte şi a studiat subiectul sute …

Cititi mai multe

Evoluţionismul ateist iese încă o dată învins: 67% din elita americană crede în implicarea lui Dumnezeu în creaţia şi evoluţia omului

46% din americani cred în viziunea creaţionistă, conform căreia Dumnezeu a creat omul în forma sa actuală, scrie livescience.com. Dominarea viziunii creaţioniste privind apariţia omului rămâne aproape neschimbată din anul 1982, atunci când a fost realizat primul sondaj de opinie …

Cititi mai multe

Ateiştii susţin că evoluţia vieţii este total întâmplătoare… Dar un studiu ştiinţific demonstrează că evoluţia e „predictibilă”. Cine a proiectat-o?

Există oameni de ştiinţă ateişti care susţin că evoluţia vieţii nu este conformă cu ideea direcţiei şi scopului. De exemplu, conform paleontologului Stephen Jay Gould, suntem un „accident cosmic de moment”, cu toate că suntem un „accident măreţ”. Sintetizându-şi viziunea, …

Cititi mai multe

Marele ateu Richard Dawkins crede că invenţiile moderne sunt produsul ateismului. Se înşeală amarnic!

Marele ateist Richard Dawkins declara următoarele într-una din cărţile sale: „Avansurile ştiinţifice şi tehnologice au avut efecte profunde asupra vieţii umane (…) În fiecare zi, ne bazăm pe tehnologii posibile ca urmare a cunoştinţelor şi proceselor ştiinţifice. Computerele şi telefoanele …

Cititi mai multe

Inteligenţa incredibilă a papagalului Alex, o sfidare la adresa teoriei evoluţioniste. Tot creaţionismul are dreptate!

Se ştie foarte bine expresia „a repeta ca papagalul”. Ea îşi are originea în presupunerea că papagalii pur şi simplu repetă cuvintele oamenilor, fără să cunoască semnificaţia lor. Aceasta ar însemna că papagalii doar repetă, fără să gândească, deci, fără …

Cititi mai multe

O nouă teorie ştiinţifică revoluţionară spune că Pământul este viu, ca şi întreg Universul!

Pământul este viu, susţine o teorie ştiinţifică revoluţionară a vieţii, emisă de Facultatea de Medicină, din cadrul Universităţii Western Reserve. Această teorie transdisciplinară demonstrează că aşa-zisele obiecte neînsufleţite, fără viaţă (de exemplu, planetele, apa, proteinele, ADN-ul) sunt animate, adică vii, …

Cititi mai multe

Evoluţionismul a dat iar greş: omul modern (Cro-Magnon) a fost creat de ingineria genetică

Desene rupestre in pestera Lascaux, realizate de omul de Cro-Magnon

Teoria evoluției naturale a omului, susținută de biologia actuală, spune că din omul din Neanderthal a evoluat în omul de Cro-Magnon (Homo sapiens sapiens), acesta din urmă fiind strămoșul omului modern de astăzi. Omul din Neanderthal (subspecia neandertalensis), arheologic reprezentată …

Cititi mai multe