În cartea „Acelaşi suflet, mai multe trupuri”, Dr Brian Weiss discută cu un pacient pe care l-a hipnotizat pentru a releva vieţile anterioare. Patrick, pacientul respectiv, declara că într-una din vieţile trecute, în urmă cu 60.000 de ani, s-ar fi …
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Până la sfârşitul secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, doctrina reîncarnării (adică sufletul care părăseşte trupul uman atunci când moare şi transmigrează într-un nou trup, începând o nouă viaţă) era puţin cunoscută în Occident. Odată cu apariţia scrierilor …
Aşa cum spuneam şi în prima parte a articolului (https://www.lovendal.ro/wp52/marele-mister-biblic-al-creatiei-cum-a-fost-creata-lumea-si-adevarata-origine-a-lui-lucifer-partea-1/) se pare că lumea a fost creată demult, iar Geneza din Biblie se referă doar la o reînviere a lumii existente anterior, dar care era una moartă. Responsabil pentru această …
Cei care au citit Biblia au observat că aceasta este plină de mistere şi de paradoxuri ce nu au putut fi explicate satisfăcător nici măcar de teologi. În acest articol vom încerca o explicaţie la două din întrebările care i-au …
Pentru credincioşii creştini, problema iadului este una foarte importantă. În schimb, s-au încetăţenit două idei total false, care arată că unii dintre noi nu au citit şi nu au înţeles deloc Biblia. Cele două idei false sunt: 1) Dumnezeu a …
Unul dintre cei mai controversaţi prezicători din Vechiul Testament este Balaam, profetul barbar al cărui nume înseamnă „devoratorul oamenilor”. Deşi în literatura rabinică a fost adesea criticat şi i s-a atribuit şi epitetul rasha „cel rău”, acest personaj mitic a …
Francmasoneria a constituit o cale deschisă de legătură, prin care misterioasele învăţături ale Misterelor Antice au pătruns în epoca modernă şi contemporană, ceea ce a atras, de-a lungul timpului, atât mânia Bisericii, cât şi pe cea a statului asupra acestei …
Mulţi ateişti consideră că acest Univers şi că această viaţă au apărut „instantaneu”, „prin şansă”, fără intervenţia cuiva, adică a unui Creator. Să intrăm puţin în fizică şi să vedem care sunt şansele unei asemenea apariţii „aleatoare” a Universului şi …
Unii oameni ar fi în stare să facă orice pentru a-şi vedea propriile idei „validate”, inclusiv să scornească din străfundul minţilor lor idei fanteziste care să le prezinte drept „probe”. Este cazul autorului acestui blog Quadratus care susţine nici mai …
Există în Noul Testament un pasaj foarte interesant, mai puţin discutat de teologi, care face referire la „cel de-al treilea cer”. Ce reprezintă acest „al treilea cer”? O fi vorba de Paradisul biblic, adică Tronul lui Dumnezeu? Versetul este următorul: …