Marele mister biblic al Creaţiei: cum a fost creată lumea şi adevărata origine a lui Lucifer (partea 1)

Cei care au citit Biblia au observat că aceasta este plină de mistere şi de paradoxuri ce nu au putut fi explicate satisfăcător nici măcar de teologi. În acest articol vom încerca o explicaţie la două din întrebările care i-au răscolit pe mulţi. Deşi aceste două probleme par a fi diferite, totuşi ele au o cauză şi o origine comună. Iar aceste întrebări sunt:
– Biblia ne arată creaţia lumii chiar de la începuturi? Aşadar, a creat chiar Dumnezeu lumea în doar 6 zile?
– Care este adevărata origine a lui Satana şi a îngerilor săi malefici?

O pauză în povestea creaţiei lumii?

Încă din primele versete din Geneză (1:1-2), avem o mică bănuială că povestea creaţiei lumii are o anumită pauză:
“1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.”

Un alt Univers înaintea creaţiei biblice?

Dacă vom compara versetul 1, cu celelalte 30 de versete din capitolul 1 al Genezei, vom observa că în timp ce în 30 de versete se descrie detaliat actul creaţiei, pas cu pas, primul verset (“La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”) pare o referinţă a unui timp extrem de îndepărtat, diferit de celelalte versete. Bănuiala ne este confirmată dacă vom citi următoarele trei versete din Noul Testament, mai precis din II Petru 3:5-7:

“5. Căci ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de demult şi că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă şi prin apă,
6. Şi prin apă lumea de atunci a pierit înecată,
7. Iar cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi cuvânt şi păstrate pentru focul din ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi.”

Aşadar, ni se vorbeşte de o lume străveche, ce nu mai este, căci a pierit înecată (vezi cuvintele îngroşate din textul de mai sus), şi de o lume nouă – “cerurile şi pământul de acum”, creaţia actuală de care se vorbeşte în primul capitol al Genezei. Aşadar, în privinţa creaţiei biblice, de ce n-am putea lua în considerare următoarea ipoteză: în momentul versetului 1:2 din Geneză, Pământul era o planetă lipsită de viaţă şi nelocuită, ce plutea în rămăşiţele haotice, reci şi întunecate ale unui vechi Univers. Planeta era înghiţită de ape, iar în jurul ei nu era decât un abis al unui Univers ruinat.

De ce Dumnezeu a spus: “Să fie lumină”

Să ne oprim la versetul 1:3 din Geneză, cel în care: “Şi a zis Dumnezeu: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină”, căci începând de aici începe procesul creativ de 6 zile din Biblie. Dacă lumina era primul lucru creat de Dumnezeu, atunci care erau celelalte lucruri care se aflau deja în existenţă? Versetul 1:2 ne spune că exista deja apa (compusă din oxigen şi hidrogen) şi Pământul: “Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.” Dar, apa şi pământul reprezintă materie. Conform observaţiilor din fizică, pentru ca materia să existe, trebuie să existe spaţiu. Dar spaţiul şi materia trebuie să existe în timp, iar toate aceste trei (spaţiul, timpul şi materia) sunt guvernate de viteza luminii (care este constantă). Aşadar, acum înţelegem de ce Dumnezeu a spus: “Să fie lumină” pentru un Pământ scufundat în ape, care exista deja dintr-un univers străvechi.

De asemenea, trebuie luat în considerare şi un alt factor important: întunericul. Atunci nu era doar un întuneric fizic (absenţa luminii), ci şi un întuneric spiritual (absenţa sfinţeniei şi armoniei). În concluzie, ipoteza de la care pornim este aceasta: planeta Pământ exista deja în Univers, înainte începerii procesului creativ din Biblie, din versetele 1:3-1:31.

Toate formele de viaţă din ziua de azi nu sunt mai vechi de 6.000 de ani?

Pe de altă parte, dacă înregistrările din fosilele gelogice sunt adevărate, că toată ştiinţa geologiei este una veritabilă, că cele mai vechi pietre de pe Pământ au o vechime cuprinsă între 3,8 miliarde şi 4,5 miliarde de ani, şi că primele fosile de viaţă organică de pe planetă au apărut între 500 şi 700 de milioane de ani în urmă, atunci putem să ajungem la următoarea concluzie logică: cele şase zile ale Genezei din Biblie spune povestea recreaţiei sau regenerării unui Pământ ce exista demult, nu timpul original al creaţiei Universului.

Totuşi, dacă acceptăm această soluţie, aceasta înseamnă că oamenii de ştiinţă se înşeală când spun că toate fiinţele vii de pe planetă din ziua de azi sunt descendenţii direcţi ai microorganismelor de acum sute de milioane de ani, ca urmare a evoluţiei naturale, întrucât în Geneza 1:2 ni se prezintă o planetă moartă, lipsit de orice formă de viaţă. Pe de altă parte, aceasta înseamnă că orice fiinţă vie de pe suprafaţa planetei din ziua de azi este descendentă a formelor de viaţă apărute acum 6.000 de ani. În plus, fiecare bărbat, femeie şi copil în viaţă din ziua de azi, ar descinde, din punct de vedere genetic, din primul om, Adam. Aceasta înseamnă că ADN-ul “oamenilor” mai vechi de 6.000 de ani (Neanderthal sau Cro-Magnon) nu are vreo conexiune genetică cu oamenii din ziua de azi.

Acum 12.000 de ani a avut loc o adevărată apocalipsă

În esenţă, Sfânta Scriptură vrea să ne spună următoarele: în urmă cu mult timp în urmă, Dumnezeu a creat pământul şi cerul (Geneza 1:1); în aceste verset avem un pământ şi un cer glorios. În versetul imediat următor (1:2), pământul şi cerul par a fi distruse. Între 1:1: şi 1:2, pare a fi un gol în timp imens, de ordinul milioanelor sau miliardelor de ani. Ce s-a întâmplat între timp? Geologia ne spune că la sfârşitul erei glaciare (denumită Pleistocen), adică acum 12.000-14.000 de ani, a avut loc o dispariţie generală la nivelul vieţii planetare, ca urmare a unei scăderi bruşte în temperatura globală. De aici, ne putem pune următoarele întrebări: ce s-a întâmplat între Geneza 1:1 şi Geneza 1:2? Cum de moartea era deja în existenţă, înaintea celor 6 zile ale creaţiei biblice şi înainte ca Adam să păcătuiască? Pentru a găsi răspunsul la aceste întrebări, trebuie să ne uităm la scrierile profeţilor Isaia şi Iezechiel, căci acolo se vorbeşte de Satana, care este cheia pentru a dezlega marele mister.

Spiritul străvechi şi malefic din scrierile profeţilor Isaia şi Iezechiel

În pasajele biblice de mai jos se vorbeşte de un spirit străvechi şi malefic:

“12. Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri!
13. Tu care ziceai în cugetul tău: “Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte.
14. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi”.
15. Şi acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului!
16. Cei ce te văd îşi întorc privirea în spre tine şi se uită cu luare aminte zicând: “Oare acesta este omul de care tremura pământul şi împărăţiile se cutremurau?”
(Isaia 14:12-16)

“13. Tu te aflai în Eden, în grădina lui Dumnezeu; hainele tale erau împodobite cu tot felul de pietre scumpe: cu rubine, topaze şi diamante, cu crisolit, onix şi iaspis, cu safir, smarald, carbuncul şi aur; toate erau pregătite şi aşezate cu iscusinţă în cuibuleţe şi puse pe tine în ziua în care ai fost făcut.
14. Tu erai heruvimul pus ca să ocroteşti; te aşezasem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor celor de foc.
15. Fost-ai fără prihană în căile tale din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegiuirea.
16. Din pricina întinderii negoţului tău, lăuntrul tău s-a umplut de nedreptate şi ai păcătuit, şi Eu te-am izgonit pe tine, heruvim ocrotitor, din pietrele cele scânteietoare şi te-am aruncat din muntele lui Dumnezeu, ca pe un necurat.
17. Din pricina frumuseţii tale s-a îngâmfat inima ta, şi pentru trufia ta ţi-ai pierdut înţelepciunea. De aceea te-am aruncat la pământ şi te voi da înaintea regilor spre batjocură.”
(Iezechiel 28:13-17)

Lucifer era regele Împărăţiei Cerurilor…

Fragmentele de mai jos nu pot fi atribuite vreunui prinţ sau rege din Biblie, căci niciun om “nu se afla în Eden şi a coborât pe pământ”. E vorba de Lucifer sau de Satana, a cărui origine nu poate fi atribuită după creaţia biblică, ci înaintea ei. Lucifer era regele Împărăţiei Cerurilor, în ziua în care Dumnezeu a creat lumea şi cerurile (Geneza 1:1). Această fiinţă angelică era a doua în Tronul lui Dumnezeu. În acele vremuri ale Creaţiei, exista o armonie spirituală, de la suprafaţa Pământului până la Tronul Etern al lui Dumnezeu. Materia fizică şi spiritul erau supravegheate de către Lucifer, fiinţă creată şi desemnată de Dumnezeu pentru a avea grijă de întreg Universul.

…până când a vrut să fie Dumnezeu şi atunci moartea a cuprins Universul

La un moment dat, Lucifer nu s-a mulţumit să fie “rege al Universului”, ci a dorit să fie însuşi Dumnezeu, asemenea “Celui Preaînalt”, aşa cum aflăm din Isaia 14:14. Lucifer a devenit un rebel şi a fost prima fiinţă creată care a păcătuit, cu mult înaintea lui Adam.

După revolta şi păcătuirea lui Lucifer, a apărut moartea, care s-a răspândit în Eden, Grădina lui Dumnezeu pe Pământ, şi în întreg Cosmosul. Toate lucrurile din acest Cosmos, care se aflau sub conducerea lui Lucifer, au fost cuprinse şi ele de moarte. Oamenii de ştiinţă au folosit termenul de “evoluţie” pentru a descrie “progresul” formelor de viaţă de pe această planetă, aşa cum apare el înregistrat în fosile. Darwin a numit procesul “supravieţuirea celui mai puternic”, iar acest lucru (uciderea şi adaptarea) a avut loc pentru a se lupta împotriva morţii. Dinozaurii au intrat în existenţă şi au murit. Toate lucrurile au murit şi toate creaturile, după ce au apărut, apoi s-au stins. Şi acest lucru s-a întâmplat şi în cazul stelelor din Univers.

Continuarea AICI: https://www.lovendal.ro/wp52/marele-mister-biblic-al-creatiei-cum-a-fost-creata-lumea-si-adevarata-origine-a-lui-lucifer-partea-2/

Lasă un comentariu