Există în zilele noastre o atitudine agresivă (aparent inexplicabilă) împotriva celor care promovează istoria adevărată a Daciei de acum 2 milenii. Şi nu e vorba doar de oameni obişnuiţi (troli de pe Internet) şi chiar de specialişti, „personalităţi” apărute după …
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Într-o cronică aflată în Zentralbibliothek din Zurich şi care se referă la oraşul Zessenhausen, se relatează că în anul 1544 fuseseră văzute nişte semne pe Soare şi pe Lună; oamenii au început să se sperie temându-se că Dumnezeu voia să …
Iată ce ne spune o cronică chinezească străveche: „În anul întâi, sub domnia împăratului Tongzhi din dinastia Qing, noaptea, a fost văzută o stea de foc de mărimea Lunii. Ea avea o culoare roş-portocalie, asemănătoare focului maşinii de gătit. Arunca …
Decapitarea are sensul general de a separa capul de corp, prin tăiere, cea mai obișnuită fiind acțiunea de a separa capul bovinelor de corpul lor la abator. În sens juridic, decapitare înseamnă a executa un condamnat la moarte prin tăierea …
În zorii zilei de 9/19 august 1601, într-o duminică, pe Câmpia Turzii se rostogoli în pulbere capul lui Mihai Viteazul, asasinat mişeleşte din ordinul generalului Basta. Dar ce s-a întâmplat cu rămăşiţele marelui voievod? Într-o scrisoare a lui Ieremia Movilă …
Iată o povestire cu adevărat ciudată care povesteşte ceea ce s-a descoperit întâmplător la periferia Romei în 1485. Iată relatarea pe care a făcut-o umanistul florentin Bartolomeo Fonte, într-o scrisoare în limba latină adresată prietenului său Francesco Sasseti din Florenţa: …
Există o legendă veche și foarte ciudată în Marea Britanie. Această legendă a fost menționată pentru prima dată de istoricul Geoffrey of Monmouth în „Istoria regilor Britaniei” („Historia Regum Brittaniae”) și în „Viața lui Merlin”, scrisă în secolul al XII-lea, …
Acum vreo 8 ani, în timp ce studiam la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi mai multe cărţi şi manuscrise vechi, am dat peste o cărtiţă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, o cărtiţă în care …
Pentru că astăzi, 1 decembrie, este ziua naţională a României am să reiau un subiect care a fost dezbătut extrem de mult de sute de istorici români şi maghiari: a cui a fost iniţial provincia Transilvaniei? A românilor, ca moştenitori …
În mai multe lucrări antice, găsim tot felul de relatări ciudate, care ne pun pe gânduri. Astfel, Dio Cassius (155-229), un cunoscut istoric din Imperiul Roman, scria în Cartea LVI următoarele: 9 d.Hr.: Templul lui Marte aflat pe câmpul cu …