VA RUGAM, AJUTATI-NE!


Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK): - Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Cum s-a descoperit după 800 de ani mormântul unui mare sfânt creştin? Cu ajutorul îngerilor sau a luminii unei nave extraterestre din alte dimensiuni?

În „Faptele Apostolilor” din Biblie descoperim că Sf. Iacov a fost primul apostol martirizat. După apariția miraculoasă a Sfintei Fecioare, acesta a revenit la Ierusalim, unde a început să-i mustre pe cei cu inima împietrită. A certat demonii, i-a botezat …

Cititi mai multe

O ipoteză prea fantastică pentru a fi adevărată: „Steaua de la Betleem” (cea care a indicat naşterea lui Iisus Hristos) n-ar fi fost altceva decât o imensă navă spaţială inteligentă!?

Precum aproape toţi ştim, la naşterea lui Iisus Hristos au venit „3 magi de la răsărit”, pentru că au văzut o „stea”, ca semn aş naşterii unui Mântuitor al lumii: „2. Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci …

Cititi mai multe

Cercetătorii au dezvăluit o enigmă cu privire la „Inscripţia Nazaret” – cea care ar prezenta prima dovadă fizică a învierii lui Iisus

După un secol de dezbateri, oamenii de știință s-au folosit de analiza izotopilor hi-tech, pentru a identifica originile marmurii dintr-o inscripție despre care se crede a fi cea mai veche dovadă fizică a creștinismului. Așa-numita „Inscripție Nazaret” este o inscripţie …

Cititi mai multe

Torquemada, cel mai criminal inchizitor din istorie! Veţi rămâne uimiţi să aflaţi ce grozăvii a înfăptuit în numele creştinismului…

Tomas de Torquemada a devenit celebru, fiind personificarea Inchiziției spaniole. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, mulți evrei și musulmani care trăiau în Spania s-au convertit la creștinism doar de fațadă, pentru a-și ușura existența. Inchiziția a fost …

Cititi mai multe

„Cartea lui Enoh” – un text revoluţionar pentru instaurarea unei „noi ordini mondiale” împotriva vechiului regim al extratereştrilor Anunnaki

„Cartea lui Enoh” este atribuită lui Enoh, străbunicul lui Noe. Aceasta este împărțită în 5 părți: 1) Cartea Veghetorilor – care analizează faptele malefice ale Veghetorilor (îngerii căzuți sau Nephilim): 2) Parabolele – care explică judecata Veghetorilor şi Marele Potop, …

Cititi mai multe

Un secret al Bibliei apocrife „Peştera comorilor”: Adam a fost un înger superior, căruia Satan trebuia să i se închine! Paradisul se află pe alt sistem solar!?

Cartea „Peştera comorilor” este o Biblie apocrifă (deci nu este recunoscută de Biserică), scrisă de Efrem Sirianul în secolul al IV-lea d.Hr. Cu toate acestea, Efrem Sirianul este venerat ca sfânt în întreaga creştinătate, fiind recunoscut ca „doctor teolog” în …

Cititi mai multe