Regele Solomon, cel mai mare magician din toate timpurile, cel care l-a învins pe diavol
Cel mai faimos magician evreu a fost regele Solomon, fiul lui David. Deşi Solomon era evreu şi ne-am fi aşteptat …
Cel mai faimos magician evreu a fost regele Solomon, fiul lui David. Deşi Solomon era evreu şi ne-am fi aşteptat …
O ştire şocantă (pentru unii), dar mai puţin şocantă pentru alţii, am întâlnit-o pe site-ul Radicalislam.org: e vorba de chemarea …
Coridoarele murdare şi saloanele sumbre ale unui spital abandonat din Arabia Saudită au atras sute de amatori de vânători de …
Pentru musulmani, Iisus Hristos este unul din profeţii lui Allah, iar acest lucru se poate desprinde din Sura 4:171 („O, …
Într-o zi, Mahomed şedea printre dealurile din jurul oraşului Mecca, cugetând mâhnit la posibilităţile de realizare a acestui deziderat, când …
Precum se ştie, islamismul îl consideră pe Iisus doar un simplu profet, nefiind Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul creştinilor. Există …
Un cercetător islamist, pe nume Hisham Zoubeir, a scris un articol din care se deprinde ca principală idee faptul că …
Credinţa că morţii sunt încă vii, doar invizibili, este aproape generală în Orientul Mijlociu. Moartea este separarea sufletului de trup, …
O inscripţie veche de aproape 1300 de ani, descoperită pe un bloc de piatră din Arabia Saudită, poate rezolva unul …
Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!