Inventatorul olandez Cornelis Drebbel a transformat în realitate visele sutelor de vizionari de dinaintea lui şi a pregătit scena pentru una dintre cele mai fascinante realizări ale omului în domeniul tehnologiei marine, inventând, în anul 1620, submarinul.
Mulţi oameni au cochetat cu ideea construirii unui vapor submarin. În antichitate, Herodot, Aristotel şi Pliniu cel Bătrîn scriau despre posibilitatea folosirii unor „clopote scufundate” sau a unor obiecte submersibile asemănătoare pentru explorare şi călătorii pe sub mare. Un roman francez din secolul al XIII-lea, La Vrai Histoire d ‘Alexandre, descria o expediţie submarină fictivă a lui Alexandru Macedon într-un butoi imens din sticlă. De asemenea, marele inventator italian Leonardo da Vinci, către sfârşitul vieţii, considerând că omenirea va dispărea odată cu deşertăciunile şi lucrurile sale rele, în urma unui potop uriaş, proiectase construirea unui vas destinat călătoriilor subacvatice.
Însă Drebbel, folosind schiţe desenate în 1578 de către matematicianul şi scriitorul William Bourne, a reuşit acolo unde alţii fie au eşuat, fie nu au avut curajul să se aventureze. Primul său submarin avea o carenă exterioară etanşă de piele gresată, întinsă peste un cadru de lemn şi vâsle ce ieşeau prin părţile laterale, care puteau propulsa nava atât la suprafaţă, cât şi în adâncuri. Unul dintre primii pasageri ce au testat noua navă a lui Drebbel a fost însuşi regele James I al Angliei (1566-1625), care s-a scufundat alături de Drebbel la o adâncime de 4,5 metri timp de câteva minute. Încântat de această experienţă, regele nu a mai vorbit despre nimic altceva timp de câteva zile, submarinele devenind curând subiectul principal de discuţie al societăţii londoneze şi o problemă serioasă pentru majoritatea cercetătorilor din domeniul marinei.
Până în 1727 numai în Anglia se acordaseră 14 brevete pentru submarine. Printre acestea se afla şi un proiect ingenios al unui inventator necunoscut, al cărui submarin reprezenta precursorul tancurilor de imersiune moderne. De carenă erau ataşaţi o serie de saci din piele de capră, conectaţi cu o deschizătură din partea inferioară a vasului. Pentru submersia acestuia, sacii se umpleau cu apă şi astfel nava era trasă în jos; când se dorea ridicarea la suprafaţă, o tijă cu şurub expulza apa din saci.