Împăratul Alexandru cel Mare a folosit submarinul în urmă cu 2300 de ani!? O istorie controversată a submarinului

Submarinul are o istorie extrem de veche. Astfel, în istoria greacă îl găsim pe faimosul Seylis care taie de sub apă frânghiile ce legau vasele persane. Iar împăratul Alexandru cel Mare dărâma pe sub apă întăririle cetăţii Tirul. În Egipt se povesteşte că Antoniu şi Cleopatra stăteau nopţi întregi pe malul Nilului, la pescuit cu undiţa. Antoniu pregătise un scufundator care, la fiecare minut, îi agăţa în undiţă câte un peşte, spre supărarea Cleopatrei care nu prindea nimic. Descoperind însă şiretlicul, a plătit şi ea pe un altul, care puse în undiţa lui Antoniu un peşte… gata sărac.

Istoria ne spune că cel dintâi care a încercat să navigheze cu un vas submarin a fost împăratul Alexandru cel Mare. Nu ne-a rămas însă nici documente nici planuri de la el. Abia din secolul XVI-lea începem a avea documente de încercări, construcţii sau planuri a celor care aveau de gând să construiască vase submarine. În 1580 – englezul Bourne, iar în 1624, olandezul Cornelius van Drebbel făcu o plimbare la Londra pe sub apele Tamisei, cu 12 pasageri la bord, printre care şi regele Iacob I.

Mai fac încercări francezii Fournier şi Marsennes în 1630, De Son în 1653, englezii Symons în 1747 şi Day în 1773. Cel dintâi submarin care fu întrebuinţat în război, a fost cel al lui Buschnell în 1773, care mergea cu ajutorul unei elice manevrate cu mâna, ajungea la inamic, dădea drumul unei mine ce trebuia să explodeze mai târziu, submarinul putându-se îndepărta.

În 1797, Fulton a inventat un submarin reuşit – „Nautilus” – pentru că se asemăna cu specia antică de moluscă marină pelagică cu acelaşi nume. Submarinul lui, ca şi nautilus, plutea calm pe mare, mânat de rame-tentacule, şi de pânze-tentacule late. Dacă duşmanul era aproape, ramele şi pânzele intrau în vas, care apoi se afundă. Vasul lui Fulton era lung de 6 metri şi se putea scufunda la 7-8 metri adâncime. La suprafaţă mergea cu pânze, dar sub apă era mânat de două elice paralele mişcate cu mâna. Experienţele s-au făcut la Paris, apoi la Havre şi Brest, Nautilus stând afundat 5 ore la o adâncime de 7 metri, străbătând un drum de 450 metri şi reîntorcându-se la punctul de plecare. Totuşi, o comisie tehnică a considerat că navigaţia submarină e o imposibilitate, iar Fulton a fost părăsit. A încercat să creeze în 1814 un alt submarin de 25 metri lungime, dar a murit înainte de a-şi vedea visul cu ochii.

Napoleon, care nu avea încredere în submarine, a dat, prin captivitatea sa, un mare avânt construcţiei lor. Un englez – Sonson – se hotărăşte să-l fure pe Napoleon din insula Sf. Elena cu ajutorul unui submarin lung de 33 metri, dar n-a putut să facă asta înainte de 5 mai 1821, când se stinse Napoleon.

În 1855, un inginer rus, Bauer, construi un submarin, ale cărui elici erau mişcate cu mâna. Într-una din scufundări, s-a dat şi un concert submarin, cu prilejul încoronării împăratului Alexandru II; călătorii din submarin, au putut admira peştii care, atraşi de muzică, dădeau târcoale submarinului.

În 1863, inginerul francez Brun prezintă submarinul „Plongeur”, care era în lungime de 44 metri. Cu ajutorul a două cârme orizontale, se afunda, iar elicele erau puse în mişcare de o maşină cu aer comprimat. În caz de pericol, partea de deasupra, transformată în barcă de salvare, se desfăcea şi ieşea la suprafaţă. Nu-şi putea însă regla navigabilitatea la adâncime, făcând prea mari sărituri.

În 1864, un american – Winau – încercă un submarin cu aburi, care nu reuşea să se scufunde complet. În 1876, rusul Drzewieski a construit primul submarin cu acumulatori, lung de 6 metri. Pentru scufundare, se introducea apă în interior, iar pentru a-l menţine orizontal, se plimba după nevoie nişte greutăţi. Nordenfeld a început în 1884 o serie de experienţe cu submarinul său cu aburi, care putea merge şi sub apă tot cu puterea aburilor. Grecia şi Turcia îi cumpărară câteva unităţi, dar prototipul nu era prea reuşit – nu avea stabilitate la scufundare, pentru că se clătina prea mult.

În 1885, Goubet a propus un submarin lung de 5 metri, care se scufunda cu ajutorul unor pompe automate, ce introduceau ori scoteau apa afară, se menţinea orizontal pompând apa dinăuntru într-un compartiment sau altul după nevoie; elicea era mişcată de un motor electric cu pile. Avea defectul că foarte greu se menţinea la adâncimea dorită. Dar, se poate spune că Goubet a fost premergătorul submarinelor moderne.