Ştiaţi că…englezii se plimbau cu autobuzul acum 180 de ani?


autobuz cu aburiPrimul autobuz, o diligentă cu abur, prevăzut cu 18 locuri şi şase roţi, a fost inventat în anul 1830 de Sir Goldsworthy Gurney din Anglia. El l-a condus personal în cursa inaugurală dintre Londra şi Bath, pe o distanţă de 130 de kilometri. Această primă cursă s-a bucurat de un asemenea succes, încît în mai puţin de un an se înfiinţase prima cursă regulată între Gloucester şi Cheltenham, care transporta pasagerii cu ajutorul a trei diligenţe cu abur de-ale lui Gurney.

Asemenea tuturor autobuzelor primitive, invenţia lui Gurney era în principal un camion modificat – o caroserie greoaie montată pe un şasiu de camion motorizat. Acest hibrid, lipsit de eleganţă, dar practic, se regăseşte şi în prezent sub forma autobuzelor de şcoală, care sunt concepute pe baza unui şasiu ranforsat de camion. Autobuzul cu aburi prindea viteza maximă de 32 de kmh.

Copiind şi rafinînd modelul britanic, germanii au pus în circulaţie în anul 1895 un omnibuz cu opt locuri, acţionat prin intermediul unui mic motor monocilindric cu ardere internă. Acesta reprezenta o îmbunătăţire semnificativă din punctul de vedere al vitezei şi manevrabilităţii, însă era încă departe de ideal. În acea vreme, autobuzele erau vehicule mari şi greoaie, care se deplasau anevoios, chiar şi pe un drum drept, neted, fără să execute niciodată viraje bruşte (ca nu cumva să se răstoarne) sau să urce pante (din cauza opririi inevitabile).


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu