De multă vreme oamenii au fost curioşi să ştie ce vârste pot atinge animalele – atât cele sălbatice, cât şi cele de pe lângă casă. Cercetări în acest sens, făcute în ultimele 2-3 veacuri, au dovedit că broasca ţestoasă şi crocodilul sunt pe primul loc, ei depăşind uneori vârsta de 300 ani. Unii peşti, printre care ştiuca şi morunul, pot trăi peste 100 ani. Salamandrele depăşesc şi ele vârsta de un veac, fiind cunoscut un exemplar care a trăit în captivitate 130 ani.
Elefanţii trăiesc aproximativ 70 ani, dar sunt cunoscute câteva exemplare ce au supravieţuit în grădini zoologice 100-130 ani. Balenele, despre care se credea că ating vârsta de 400 ani, trăiesc în realitate doar 50 ani. Gorila, cimpanzeul şi urangutanul vieţuiesc 50-60 ani.
Dintre animalele domestice, pe primul loc se află… măgarul, care poate atinge vârsta de 50 ani, urmat de cal şi cămilă cu până la 30 ani, după care vine vaca, ce poate trăi 25 ani, apoi porcul 20, oaia 15, câinii vreo 15, iar pisica 10-12 ani.
Foarte mult trăiesc unele păsări răpitoare, de pildă şoimii depăşesc 100 ani, acvila de munte şi condorul american, aproximativ 80 ani, iar corbul vreo 70 ani. Papagalii pot atinge vârsta de 140 ani, în timp ce cea mai mare pasăre din lume – struţul african – trăieşte doar 30-40 ani. Dintre păsările de apă se remarcă lebăda, care se pare că poate depăşi vârsta venerabilă de 150 ani. Printre păsările domestice, gâsca ocupă primul loc, ea putând atinge vârsta de 40 ani, dacă nu e pusă pe varză, urmată de porumbel, cu 30 ani şi de găină, cu circa 20 ani.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025