Aţi auzit vreodată de Maria Tiriboi? Încă de mică era obsedată de ocultism şi fenomene paranormale. Apoi, după revoluţie, ea a scos o carte „Înapoi în viitor”, în care vorbeşte despre nişte idei ce multora le-ar putea părea SF, „idei paranoice”, dar care ea susţine că ar fi adevărate.
Astfel, conform domniei sale, Mănăstirea Putna din Bucovina, creaţia domnitorului Ştefan cel Mare, ar fi fost ctitorită pe un loc străvechi, plin de taine şi puternic energizat. Apoi, Maria Tiriboi susţine că sub Muntele Rarău s-ar afla o piramidă romboidală, cu porţi de ieşire. Acolo ar fi fost instruit Ştefan cel Mare încă din copilărie, de către o lupoaică, „pentru ca barbarii să nu găsească ce căutau înnebuniţi: o informaţie capitală, o hartă”, spune doamna Maria.
Revenind la Putna, Maria Tiriboi interprează în mod aparte giulgiurile cusute cu portretele lui Ştefan şi cu Maria de Mangop, soţia sa: „ţesăturile sunt pline de imagini cosmo-terestre”. Ştefan stă cu braţele deschise către o stea, iar coroana de pe capul său are trei pietre preţioase; cea din mijloc are deasupra şi dedesubt litera W, care apare de trei ori, „simbol al Constelaţiei Casiopeea” – spune doamna Maria. Concluzia ei despre domnitorul moldovean este următoarea: „Ştefan a primit misiune din partea a 3 consilii formate din reprezentanţii celor mai evoluate civilizaţii din Imperiul Galactic”.
Doamne, mare ţi-e grădina Ta…
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025