Aţi auzit vreodată de trodoni? Trodonii au constituit în trecutul îndepărtat al Pământului o specie de dinozauri care aveau o mărime mai mică şi care prezentau forma unei păsări. Scheletele acestor dinozauri au fost descoperite în anul 1855 în America de Nord, iar numele lor provine din limba greacă şi semnifică „dinţi crestaţi”. Se pare că trodonii nu aveau mai mult de 1 metru înălţime şi 2,4 metri lungime, având o greutate maximă de 45 de kilograme.
În anul 1982, Dale Russell, pe atunci custode al secţiunii de fosile vertebrate al Muzeului Naţional din Ottawa (Canada), a presupus o posibilă evoluţie al trodonilor (ce ar fi scăpat dispariţiei generale a dinozaurilor de acum 65 de milioane de ani) şi care ar fi evoluat în fiinţe inteligente similare oamenilor.
De-a lungul erelor geologice, Russell a observat că a existat o creştere uşoară a coeficientului encefalizării pentru dinozauri (EQ, adică greutatea relativă a creierului, comparată cu greutatea corpului). Russell a observat, de exemplu, că dacă ar compara craniul unui trodon, acesta, faţă de cel al oamenilor era mic, dar, ţinând cont de greutate, era de şase ori mai mare decât craniul altor dinozauri. Dacă trendul ar fi continuat, creierul trodonilor ar fi putut măsura 1.100 cm3, comparabil cu cel al omului. Faţă de alţi dinozauri, trodonii aveau degete semi-manipulative, capabile să apuce şi să ţină obiecte (la fel ca oamenii!), precum şi o vedere binoculară.
De aceea, se pune întrebarea: ar fi putut ca oamenii să se tragă din aceşti trodoni? Şi, în cazul acesta, trodonii, până să ajungă oameni, n-ar fi putut semăna cu aşa-zişii reptilieni de care s-a vorbit atât în diversele medii ştiinţifice şi mai puţin ştiinţifice?
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025