Serul adevărului…cât de veritabil este el?


serul adevaruluiNu se cunoaşte, în prezent, vreun medicament care să relaxeze sistemul de apărare al unei persoane în asemenea măsură încât aceasta să divulge de bunăvoie şi cu precizie tot adevărul şi numai adevărul.

Există un sâmbure de adevăr şi în acest mit al anumitor droguri care au calitatea de a dezlega limba pacientului. În anul 77 d.Hr., Plinius cel Bătrân a scris: „In vino, veritas” („În vin se află adevărul”). În prima parte a secolului al XX-lea, obstetricienii foloseau scopolamină – un extract din plante – pentru a produce o stare de relaxare şi de „moţăiala” pe durata naşterii. (Medicamentul a fost folosit, de asemenea, în mici cantităţi pentru a combate răul de mare). Doctorii au observat, în scurt timp, că femeile vorbesc, uneori, extrem de deschis atunci când sunt sub efectul scopolaminei.

În 1922, Robert House, obstetrician din Dallas, Texas, a folosit scopolamină pe nişte prizonieri presupus vinovaţi. El era convins că poliţia vremii respective era coruptă şi voia să îi elibereze pe acuzaţi declarându-i nevinovaţi. Sub influenţa acestui medicament, prizonierii au declarat că sunt nevinovaţi, iar procesul care a urmat a confirmat acest verdict. Dr. House a anunţat, plin de entuziasm, că scopolamina crea o stare în care o persoană „nu poate spune o minciună… şi nu are puterea de a raţiona”. Faptul în sine era extraordinar şi vestea s-a răspândit cu rapiditate. Los Angeles Record a fost, probabil, primul ziar care a folosit expresia cu mare priză la public, „serul adevărului”.

În scurt timp, psihiatrii au început să folosească scopolamină şi barbituricele (cum ar fi pentotalul de sodiu) în încercarea de a arunca o privire asupra proceselor ascunse ale minţii omeneşti. Atât barbituricele cât şi scopolamina păreau să aibă efectul optim atunci când subiectul se afla sub efectul lor, similar anesteziei. Procesele raţionale obişnuite ale subiecţilor erau întrerupte.

A fost nevoie de câteva decenii pentru ca specialiştii să realizeze că problema cu aceste „seruri ale adevărului” era că halucinaţiile, temerile şi fanteziile subiecţilor nu puteau fi deosebite de realitate. Oamenii mărturiseau chiar şi delicte pe care, în mod clar, nu le comiseseră, poate chiar uciderea unei mame vitrege inexistente. Probabilitatea ca aceştia să-şi recunoască o anumită vină creştea dacă exista o dorinţă subconştientă de a fi pedepsiţi.

Mai multe „organizaţii secrete” au fost de multă vreme interesate de „un ser al adevărului”. De aceea, CIA (Serviciul Central de Informaţii al Statelor Unite ale Americii) a demarat proiectul MKULTRA – un program de cercetare care s-a întins pe 25 de ani, privind modificările comportamentale. Ei au descoperit că aspectul cel mai relevant privind aşa-zisele seruri ale adevărului este acela că subiecţii sunt înclinaţi să creadă că au dezvăluit mai mult decât au făcut-o în realitate.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu