Unul dintre cele mai bine documentate cazuri de reîncarnare este cel al lui James Leininger, un băieţel (în anii ’70) care părea să-și amintească timpul petrecut ca pilot în timpul celui de-al doilea război mondial.
Tatăl său era împotriva ideii de vieți trecute. Dar micuţul le povestea părinţilor că avea coșmaruri teribile, de mai multe ori pe săptămână, în care se făcea că era prins într-un avion în flăcări şi că nu putea să iasă de acolo.
Băieţelul avea o afinitate deosebită pentru avioanele de jucărie, unul dintre jocurile preferate ale lui James fiind acela de a-şi prăbuși avionul pe măsuța de cafea, în timp ce (spunea el) „avionul ia foc”.
Băieţelul a început să ofere părinţilor mai multe detalii despre visele sale și despre amintirile aparente legate de un accident de avion, spunându-le că acesta a fost doborât de japonezi, iar tipul de avion cu care zbura era un Corsair. Culmea e că acesta a fost un avion militar, care fusese dezvoltat în timpul celui de-al doilea război mondial.
Alte detalii furnizate de James conţineau şi amănuntul că acest avion „zbura dintr-o navă”, care a fost identificată ulterior ca fiind portavionul USS Natoma Bay. Tatăl lui James a început să cerceteze, pentru a vedea dacă s-ar putea găsi informații cu privire la afirmațiile neobișnuite ale fiului său. El i-a arătat lui James i s-a arătat o carte care detalia evenimentele din cel de-al doilea război mondial, şi în care se afla o poză cu Iwo Jima, băieţelul spunând – „acolo a fost doborât avionul meu”.
Iwo Jima este o insulă japoneză, situată la circa 1.200 de kilometri de capitala Tokyo. Insula a fost locul uneia dintre cele mai violente confruntări din timpul celui de-al doilea război mondial, dintre armata americană și forțele japoneze, rămasă în istorie sub denumirea de Bătălia de la Iwo Jima.
Tânărul James a reușit chiar să-și amintească numele unuia dintre colegii săi, Jack Larson. Ulterior, spre stupefacţia părinţilor, după mai multe cercetări, s-a aflat despre un militar care zburase alături de Larson, pe nume James Houston, şi care murise într-un accident de avion, în circumstanţele descrise de băieţel! Aşadar, se pare că tânărul aviator mort şi-a păstrat chiar şi numele de James la reîncarnare!
Deşi mecanismul specific din spatele acestui fenomen (reîncarnarea) rămâne necunoscut, acest caz documentat, precum şi multe altele asemănătoare, indică posibilitatea ca ceea ce numim noi „viață” să facă parte dintr-un proces mult mai complex, în care existența fizică este doar o componentă.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025