Creierul uman este cel mai complex organ din oricare din speciile de pe Pământ, dar asta nu înseamnă că nu poate fi ușor păcălit! Vedeţi, de exemplu, videoclipul de mai jos, de la finalul articolului. Vi se cere un lucru simplu: să priviţi intens punctul negru (înconjurat) dintr-o fotografie alb-negru a unui castel. Deci, ţineţi minte că fotografia este alb-negru, nu color!
Apoi, la un moment dat, în videoclip, apare aceeaşi imagine a castelului, colorată, dar inversată (având culori false – de exemplu, unde e cerul, apare o nuanţă de portocaliu, iar unde e castelul, apare o nuanţă de albastru deschis). Aceasta imagine colorată falsă e pusă în mod intenţionat în videoclip. În continuare, vi se cere să vă păstraţi atenţia, să vă concentraţi la maxim doar asupra acelui punct negru, fără să fiţi deturnaţi de altceva.
Deodată, imaginea în culori false dispare, şi apare din nou fotografia alb-negru a castelului (cea de la început). Numai că, de data aceasta ea nu va mai apărea alb-negru pentru voi, ci colorată în întregime! Dar ea (în realitate) nu este colorată, ci, în continuare, e alb-negru! Iar această iluzie va apare numai dacă v-aţi concentrat cu atenţie la punctul negru din castel.
Cum de se produce această iluzie? Explicaţia e simplă din punct de vedere medical: apărând culoarea falsă în faţa dvs, celulele cu conuri responsabile de culoare sunt desensibilizate, astfel încât atunci când imaginea alb-negru revine, respectivele celule au nevoie de timp să se adapteze, făcând astfel ca întreg castelul să apară plin de culoare pentru câteva momente.
Încercaţi şi voi!
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025