
Practica femeilor europene de a avea un singur soţ la un moment dat este considerată a fi imorală de către unii tibetani şi alte popoare orientale care practică poliandria. Poliandria este o formă de poligamie în care o femeie își ia doi sau mai mulți soți în același timp. Poliandria este în contrast cu poliginia, implicând un bărbat și două sau mai multe femei.
În Tibet, când o femeie se mărită cu un bărbat, fie se mărită cu toţi fraţii bărbatului său, fie poate avea şi alţi bărbaţi străini, fără să fie rude. Iar copiii rezultaţi din toate aceste căsătorii ale femeii sunt crescuţi în comun de către toţi bărbaţii. Interesant e şi faptul că toţi bărbaţii şi copiii iau numele de familie al femeii. Dacă într-o familie sunt doar fete, atunci acestea se mărită în alte familii, devenind soţiile unor fraţi.
Se pare că motivul pentru poliandrie este acela de a păstra averea în familie. Prin acest obicei, proprietatea nu este împărţită niciodată între diverşi moştenitori. Ar mai fi şi un alt motiv: poliandria în Tibet este practicată în zone cu înălţimi mari (peste 4.000 metri), iar acolo viaţa este grea şi aspră. Astfel că nu există multă bogăţie pentru a fi împărţită, iar aceasta trebuie păstrată în familie. Într-un cuvânt, tibetanii nu-şi permit să fie divizaţi.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025