Pentagonul îşi imaginează un viitor teribil pentru oraşele viitorului


După ce a petrecut mai mult de un deceniu luptând în Irak și în operațiuni clandestine de combatere a terorismului din întreaga lume, sub auspiciile Războiului Global împotriva Terorii, Pentagonul pare să vadă lupta urbană a viitorului ca fiind una nefastă. Detaliile acestei provocări – și această viziune sumbră a viitorului – sunt prezentate într-un videoclip de-a dreptul deprimant numit „Megacities: Urban Future, the Emerging Complexity”, („Megaoraşe: Viitorul urban, complexitatea în curs de dezvoltare”), care a fost prezentat la Joint Special Operations University, în anul 2016.

Videoclipul a fost obținut de către site-ul „The Intercept”. În el, putem vedea imagini ale aglomerării urbane, revolte, sărăcie și operațiuni militare, în timp ce un narator descrie în mod sumbru un mediu de luptă al viitorului extrem de complex.

Megaoraşele sunt, prin definiție, zone urbane cu o populație de 10 milioane sau mai mult de oameni și au constituit o sursă recentă de îngrijorare și cercetare pentru Armata SUA. Un raport al Armatei SUA din 2014, intitulat „Megacities and the United States Army”, avertiza că „(…) Armata este în prezent nepregătită. Deși Armata are o lungă istorie a luptelor urbane, nu s-a confruntat niciodată cu un mediu atât de complex și dincolo de sfera resurselor sale”.

Videoclipul spune, printre altele, că orașele viitoare vor fi terenuri de reproducere pentru criminalitatea organizată, criminalitatea cibernetică și terorism. Și se pare că nici forţele speciale ale Armatei SUA nu cred că sunt gata să lupte în megaoraşele viitorului, chiar dacă au experienţă de luptă perfecționată în orașele din Irak și Afghanistan.

Vizionaţi pe YouTube videoclipul.

 


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu