
Benjamin Creme (1922-2016) a fost un artist scoțian, scriitor ezoteric și redactor al revistei „Share International”. Creme a afirmat că „A Doua Venire”, profețită de multe religii, va veni sub forma lui Maitreya – „învățătorul lumii” – nume folosit de budiști pentru viitorul Buddha. Creme a devenit interesat de ocultism la vârsta de 14 ani, fiind influenţat de operele unor ocultişti ca Helena Blavatsky, Alice Bailey, Gurdjieff, Uspenski, etc. – toți descriind existența unui regat dincolo de cel al umanului, care a contribuit la ghidarea evoluției umane încă de la începuturile omenirii. Creme a ținut prelegeri despre Maitreya în întreaga lume timp de peste 30 de ani, iar o rețea de voluntari a lucrat cu el pentru a-și împărtăși opiniile publicului.
Din 1957 până în 1959, Creme a fost vicepreședinte al Societății Aetherius, o organizație care susținea existența OZN-urilor și că celelalte planete din sistemul solar erau locuite și susțineau viața, deși omenirea nu dezvoltase încă vederea eterică pentru a confirma acest lucru. La un moment dat, Creme a spus următoarele: „Toate planetele sunt locuite, dar dacă ați merge pe Marte sau pe Venus nu ați vedea pe nimeni, căci toți locuitorii acestor planete trăiesc în corpuri compuse din materii eterice, mai fine, mai subtile decât materiile gazoase. Ierarhiile tuturor planetelor din sistemul nostru solar sunt în relații unele cu altele. Toate planetele au legături ierarhice și comunică la nivel ierarhic. Sistemul nostru solar acționează ca o unitate – nu e vorba de o stea înconjurată de un ansamblu de planete moarte”.
În plus, Creme credea că cele mai evoluate ființe de pe Marte și Venus (care sunt vizibile doar la nivel eteric) au jucat mult timp un rol nu doar în înălțarea omului-animal timpuriu, ci și în protejarea umanității de propriul sine, prin trimiterea de OZN-uri pentru a vindeca negativitatea și poluarea Pământului.











