Oamenii de ştiinţă au descoperit cea mai mare pasăre care a trăit vreodată în lume, cu o anvergură a aripilor de 6-7 metri!


Imaginați-vă o pasăre care nu ar putea încăpea în camera apartamentului dvs, întrucât aripile sale ar fi prea mari. Acest lucru s-ar întâmpla dacă ați încerca să aduceţi acasă un „Pelagornis sandersi”, o pasăre gigant care a trăit acum aproximativ 25-28 milioane de ani. Şi se pare că aceasta ar putea fi cea mai mare pasăre zburătoare care a trăit vreodată pe Pământ.

Cu o anvergură a aripilor de 6-7 metri, „Pelagornis sandersi” a fost de două ori mai mare decât cea mai mare pasăre care zboară astăzi, albatrosul regal. Aripile lungi şi zvelte ale gigantului aviar și aripile sale subțiri îi permiteau acestei păsări să zboare sus, pe distanţe lungi, fără a da din aripi. Dar asta nu înseamnă că pasărea-mamut nu avea probleme de mărime în timp ce încerca să zboare. Pentru că era, probabil, mult prea mare pentru a-şi lua zborul de pe loc, „Pelagornis sandersi” ar fi trebuit să-şi dea drumul de pe un vârf de deal, pentru a decola, la fel ca un planor.

Primele fosile ale păsării au fost descoperite în urmă cu 31 ani, atunci când muncitorii lucrau pe un nou terminal al Aeroportului Internațional Charleston din Carolina de Sud. Fosilele, ce conţineau un craniu complet, aripi şi oase de picior, erau atât de mari, încât au trebuit să fie dezgropate cu ajutorul unui excavator.

Dar descoperirea nu a fost publicată decât până în zilele noastre, atunci când oamenii de ştiinţă au prezentat concluziile în revista „Proceedings of the National Academy of Sciences.” Fosilele păsării-gigant se găsesc acum în Muzeul Charleston.

Sursa: CNN


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu