Iată în continuare o ştire aproape incredibilă:
Deşi trimit cu gândul mai degrabă către romanele SF, proiectele inginereşti de anvergură menite să ţină în frâu schimbările climatice ar putea reprezenta cea mai bună soluţie în lupta cu încălzirea globală, susţin unii oameni de ştiinţă şi unii antreprenori “verzi”. Multe dintre proiectele propuse au fost însă respinse până acum, fiind ori extrem de costisitoare, ori imposibil de implementat din motive tehnice, un exemplu fiind planul de a amplasa milioane de oglinzi în stratosferă, pentru a împiedica razele solare să ajungă la suprafaţa Terrei.
Există însă şi planuri promiţătoare, una dintre soluţiile relativ ieftine pentru controlul climei fiind o flotă de 1.900 de vapoare cu pânze, care ar urma să aspire apa oceanelor şi să o împrăştie prin nişte coşuri foarte înalte, cu scopul de a produce nori albi. Norii ar reflecta un procent mic (unu sau doi la sută) din lumina solară, care altfel ar contribui la încălzirea oceanelor. Deşi este mic, procentul este suficient pentru a anula efectul de seră produs de emisiile de bioxid de carbon. Vapoarele nu ar găzdui echipaje umane, urmând să fie dirijate prin satelit către cele mai potrivite zone, situate în principal în Oceanul Pacific.
Un studiu comandat de think-tank-ul danez Copenhagen Consensus Center a demonstrat că o astfel de flotă ar costa nouă miliarde de dolari şi ar putea fi lansată în cel mult 25 de ani. Suma este infimă în comparaţie cu cele 250 de miliarde de dolari pe care ţările dezvoltate plănuiesc să le cheltuiască anual pentru reducerea emisiilor de bioxid de carbon.
Interesant…De-acum vor să ne ia şi lumina Soarelui pentru o problemă care nu există. Vezi şi AICI despre conspiraţia încălzirii globale.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025