O furtună solară extremă a lovit Pământul în anul 12.350 î.Hr. – au stabilit specialiştii din Finlanda
O echipă internațională de oameni de știință a descoperit o creștere extremă a nivelului de radiocarbon, corespunzătoare anului 12.350 î.Hr., în timpul crepusculului ultimei ere glaciare. Cu toate acestea, intensitatea evenimentului nu a putut fi evaluată mai devreme din cauza lipsei unui model adecvat. În prezent, acesta a fost identificat drept cea mai puternică furtună de particule solare cunoscută până în prezent – o furtună spațială colosală care a lovit Pământul acum 14.300 de ani. Această descoperire recentă extinde cronologia și intensitatea activității solare cunoscute și stabilește o nouă limită superioară pentru astfel de fenomene solare.
În cadrul studiului, cercetătoarea Kseniia Golubenko și profesorul Ilya Usoskin de la Universitatea din Oulu, Finlanda, au utilizat modelul lor chimic-climatic recent dezvoltat, numit SOCOL:14C-Ex, special conceput pentru a reconstrui furtunile de particule solare în condiții climatice glaciare antice. Modelul a confirmat că evenimentul solar detectat a fost cu aproximativ 18% mai puternic decât evenimentul celebru din anul 775 d.Hr. – până acum cea mai puternică furtună solară înregistrată vreodată în arhivele inelelor de creștere a copacilor. „Comparativ cu cel mai mare eveniment din era sateliților moderni – furtuna de particule din 2005 – evenimentul antic din 12350 î.Hr. a fost de peste 500 de ori mai intens, conform estimărilor noastre”, spune dr. Golubenko.
Alte furtuni mari de particule solare cunoscute au avut loc în jurul anilor 994 d.Hr., 663 î.Hr., 5259 î.Hr. și 7176 î.Hr., iar alți câțiva candidați sunt în curs de investigare. Noul model a fost verificat și folosind mostre de lemn descoperite recent în Alpii francezi, datând de acum aproximativ 14.300 de ani. Furtunile de particule solare sunt rare, dar atunci când apar, ele bombardează Pământul cu o cantitate enormă de particule de înaltă energie. Prin comparație, celebrul eveniment Carrington din 1859 a fost un eveniment diferit și nu a fost însoțit de o furtună de particule solare.
Cu ajutorul modelului, cercetătorii au evaluat intensitatea, momentul și efectele terestre ale celui mai extrem eveniment de particule solare cunoscut în prezent. Modelul marchează un pas major înainte în analiza variațiilor radiocarbonului în diferite epoci climatice și geomagnetice. Echipa internațională de cercetare a inclus oameni de știință din Franța și Elveția și a fost condusă de profesorul Edouard Bard de la CEREGE, Franța.
Furtunile de particule solare pot intensifica considerabil producția normală de izotopi cosmogenici precum radiocarbonul (14C) în atmosferă de către razele cosmice galactice. O astfel de producție sporită, conservată în inelele anuale ale arborilor, servește ca o marcă temporală cosmică clară, ceea ce face posibilă datarea absolută a probelor de arbori. Astfel de vârfuri dramatice – cunoscute sub numele de evenimente Miyake, numite după cercetătorul japonez care le-a descoperit pentru prima dată – oferă date neprețuite pentru oamenii de știință care studiază atât activitatea solară, sistemele terestre antice, cât și clima spațială.
O echipă internațională de oameni de știință a descoperit o creștere extremă a nivelului de radiocarbon, corespunzătoare anului 12.350 î.Hr., în timpul crepusculului ultimei ere glaciare. Cu toate acestea, intensitatea evenimentului nu a putut fi evaluată mai devreme din cauza lipsei unui model adecvat. În prezent, acesta a fost identificat drept cea mai puternică furtună de particule solare cunoscută până în prezent – o furtună spațială colosală care a lovit Pământul acum 14.300 de ani. Această descoperire recentă extinde cronologia și intensitatea activității solare cunoscute și stabilește o nouă limită superioară pentru astfel de fenomene solare.
