Un fotograf amator de animale sălbatice, Robert Hawthorne, în vârstă de 21 de ani, a surprins recent una dintre cele mai spectaculoase fotografii din cariera sa, atunci când a observat un urs brun, care se afla în spatele a doi pescari, în Parcul Național Katmai, Alaska, scrie site-ul petapixel.com.
Hawthorne, un fotograf de animale sălbatice din Montana (SUA), făcea un tur foto în parcul național din Alaska, atunci când a observat ursul. Și, deși ar deşi ar fi putut să-i avertizeze de la bun început pe cei doi bărbaţi, Hawthorne știa din experiență că cei doi pescari nu se aflau în pericol.
„Atunci când li se oferă protecție, cum ar fi un habitat precum Parcul Național Katmai, și mai ales atunci când urșii sunt atât de concentrați pe o singură sursă de hrană, precum somonul, întâlnirile cu oamenii se pot întâmpla zilnic, fără riscul de atac”, a spus Hawthorne. „Ursul nu a fost interesat cu adevărat de pescari, ci mai degrabă să vadă dacă ei au prins vreun peşte pentru a-l fura.”
Totuşi, după ce-a făcut surprins imaginea, fotograful amator le-a atras atenția pescarilor asupra ursului din spatele lor. Pescarii au fost mai întâi uimiţi, dar când şi-au dat seama că ursul nu reprezintă vreo ameninţare, s-au întors repede la pescuit.
P.S. Poate că oamenii aceia sunt localnici, mai obişnuiţi cu ursul, dar eu sunt sigur aş fi fugit de acolo mâncând pământul…