Un medic din Perpignan, dr. Pages, din anii 20 ai secolului XX încearcă să „cureţe” fizica de „inepţiile savanţilor”. „Fantastica” lui descoperire constă în aceea că în natură nu există legea atracţiei universale, ci doar inversul ei, legea respingerii universale! Conform teoriei sale, vidul este materia cea mai densă şi apasă asupra materiei, care este un gol, un vid. Un corp izolat este apăsat la fel din toate părţile, de aceea este în echilibru. Când două corpuri se află alăturate, pe partea de apropiere există un „defect de vid”, de unde apare o presiune mai mare, pe care „savanţii proşti” o numesc atracţie, în loc să recunoască respingerea!
Hmmm…să înţelegem de aici că fizicienii ne-au înşelat de-a lungul timpului cu legea atracţiei gravitaţionale?
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025