NASA construiește o rachetă nucleară pentru a ajunge pe Marte în doar 45 de zile


Misiunile cu echipaj uman pe Lună sunt posibile deoarece durează doar câteva zile pentru a ajunge acolo, dar dacă vrem să aterizam oameni pe Marte – o călătorie care durează de obicei peste 7 luni – vom avea nevoie de o formă de transport capabilă de a ajunge la destinație mult mai repede. Acum, NASA, în colaborare cu DARPA, și-a anunțat soluția la această problemă: un nou tip de rachetă echipată cu un motor termic nuclear capabil să ajungă pe Marte în câteva săptămâni.

Prezentat de directorul, Bill Nelson, în cadrul unei prezentări, noul demers va avea ca scop „dezvoltarea și demonstrarea propulsiei termice nucleare avansate, o tehnologie revoluționară care va permite Statelor Unite să extindă posibilitățile pentru viitoarele misiuni umane de zbor spațial”. Descrisă de Nelson drept o „investiție majoră pentru a ajunge pe Marte”, noua rachetă ar putea zbura încă din 2027 și ar putea deveni o parte integrantă a eforturilor de a aduce oamenii pe Marte în anii 2030.

„NASA are o lungă istorie de colaborare cu DARPA în proiecte care ne permit misiunile respective, cum ar fi asistenţa în spațiul cosmic”, a spus directorul adjunct al NASA, Pam Melroy. „Extinderea parteneriatului nostru la propulsia nucleară va ajuta la promovarea obiectivului NASA de a trimite oameni pe Marte”.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): space.com

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO