Motorola Dynatac 8000X sau Cărămida – primul telefon mobil din lume, cu o greutate de jumătate de kilogram


Pentru majoritatea dintre noi, este greu să ne gândim la viață fără telefoanele mobile. Ele sunt primele lucruri la care ajungem dimineața și ultimul lucru pe care îl lăsăm înainte de a merge la culcare. De fapt, facem atât de mult cu telefoanele mobile în zilele noastre, astfel încât multe lucruri sunt aproape depășite (lanternele, hărțile, camerele de luat vederi de amatori, calculatoarele de buzunar etc.)

Dar ştiţi care este cel mai vechi telefon mobil din lume, ce a fost comercializat? Iată-l – Motorola Dynatac 8000X. Acesta nu mergea pe reţelele GSM de azi, ci pe reţelele analogice AMPS. Telefonul a fost lansat în 1984, cu un preţ de aproximativ 4.000 de dolari (aproape 10.000 de dolari în banii de azi) și este considerat, aşa cum spuneam mai sus, a fi primul telefon mobil comercializat vreodată publicului. În acel moment, acesta era un telefon numai pentru cei bogați, cei mai mulți proprietari fiind oameni de afaceri aflaţi în mișcare.

Cunoscut sub numele de „Căramida”, acest telefon era greoi și mare, cântărind mai mult de jumătate de kilogram. Imediat după comercializarea sa, Ameritech a introdus primul serviciu celular, în care abonamentul era de 50 de dolari pe lună, plus încă 0,40 dolari pe minut de la 9 dimineaţa la 5 seara și 0,24 dolari pe minut în restul orelor. Dynatac 8000X avea un ecran cu leduri roşii, iar bateria telefonului ţinea doar 1 oră de convorbiri telefonice.

Uau… cum a evoluat tehnologia faţă de acum 35 de ani!

Foto: oldest.org

VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025