Misterul valurilor gigante: ştiinţa nu poate explica apariţia valurilor uriaşe ce înghit nave întregi

3.297 vizualizari

Noţiunea de valuri uriaşe care depăşesc înălţimea unei clădiri cu zece etaje şi care se înalţă ameninţătoare din largul oceanului era cândva considerată rodul fanteziei melodramatice a marinarilor însinguraţi. Dar acum ştiinţa a intervenit pentru a demonstra nu numai că astfel de valuri de-a dreptul duşmănoase există, ci, mai mult, sunt un fenomen relativ frecvent. Vederea unui zid uriaş de apă inspiră respect, dar şi o cumplită spaimă. Vase mari, care par invincibile la ţărm, devin nişte miniaturi vulnerabile în momentul în care se află în vecinătatea unei asemenea cantităţi de apă, pe lângă care par nişte jucării. Multe astfel de vase au fost, pur şi simplu, înghiţite şi s-au scufundat, lăsând foarte puţine urme ale existenţei lor.

În 1995, motonava de lux Queen Elizabeth II a întâlnit un val cu o înălţime de 30 metri în timpul unei călătorii prin Atlanticul de Nord. Căpitanul Ronald Warwick a spus: „Aveam impresia că ne repezim în stâncile albe de la Dover”. Astfel de valuri nu sunt tsunami, adică valuri cauzate de un cutremur submarin. Nimeni nu ştie de ce se produc asemenea valuri gigantice cu o înălţime de 25 – 30 metri şi când ne vom confrunta cu următorul.

Înregistrarea pe peliculă de film a acestor fenomene este rară, iar povestirile marinarilor au fost considerate aproape întotdeauna exagerări. Dar, în anul 2000, când s-a constatat că, din cauza vremii nefavorabile, 200 de supertancuri petroliere şi vase container cu o lungime de peste 200 de metri au ajuns pe fundul mării într-o perioadă de numai două decenii, Comisia Europeană a iniţiat o cercetare oficială a activităţii valurilor uriaşe.

Cercetătorii au folosit informaţiile primite prin sateliţi de Agenţia Spaţială Europeană cu privire la starea oceanelor într-o perioadă de trei săptămâni, în intervalul februarie – martie 2001. Ei au dovedit că în acest răstimp relativ scurt s-au înregistrat peste zece valuri gigant cu o înălţime de peste 23 metri pe toată suprafaţa globului.

„În medie, două vapoare mari se scufundă în fiecare săptămână, dar cauzele dezastrului nu sunt studiate cu aceeaşi minuţiozitate ca în cazul accidentelor aviatice. Pur şi simplu, se pune totul pe seama «vremii nefavorabile», explică cercetătorul Wolfgang Rosenthal de la GKSS Forschungszentrum din Germania, unul dintre cei mai importaţi parteneri în acest studiu. „După ce am dovedit că aceste valuri uriaşe se produc în număr mult mai mare decât ne aşteptam, în continuare, va trebui să vedem dacă pot fi prevăzute”.