Egiptul nu e doar o ţară a piramidelor; aici se mai găsesc o mulţime de artefacte şi monumente mai puţin cunoscute. Iar unul din aceste monumente poartă numele de „Coloşii lui Memnon” – două statui gigantice pe care localnicii le numesc „el-Colossat” sau „es-Salamat.” Ambele statui îl ilustrează pe faraonul Amenhotep III, iar ele au fost construite pentru a proteja templul lui mortuar din spate. În timp ce coloşii încă mai stau în picioare, templul mortuar a dispărut din cauza eroziunii cauzate de inundații și furtul de pietre.
Ambele statui au reprezentări mai mici ale soției și mamei lui Amenhotep III, sculptate la bază. Statuile sunt numite „coloşii lui Memnon”, deoarece vizitatorii greci credeau că statuile îl reprezentau pe zeul Memnon, fiu al zeiței Eos. Vechii greci credeau că ar putea fi Memnon, cel care a murit în mâinile lui Ahile, dar care s-a întors din morţi sub forma unei statui.
După un cutremur puternic ce a avut loc în anul 27 î.Hr., statuia din nord a suferit unele daune structurale, care a făcut-o să „cânte” în jurul dimineţii. Cu toate că nu putem reproduce acest fenomen în timpurile moderne, este posibil ca acest zgomot să fi fost cauzat de roua prinsă în roca poroasă, care se evapora dimineaţa, după răsăritul Soarelui. Statuia s-a oprit din cântat în 199 d.Hr. după ce statuia a fost reparată.
Eu mă întreb totuşi de ce a fost nevoie de o sculptură atât de uriaşă a faraonului… oare pentru a arăta cât de gigant era faraonul? Făcea cumva el parte din rasa giganţilor?
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025