Misteriosul popor Khemt, care a existat înainte de vechii egipteni
Ocultista Murry Hope, o preoteasă Wicca şi studentă a misticii clasice, a publicat în anul 1990 cartea „Sub semnul lui Sirius – Enigma preistoriei egiptene”. În această carte ea menţionează că are contact cu un grup din Egipt care respectă în mod strict vechile tradiţii. Ea numeşte acest grup „Fundaţia Amonită” şi explică faptul că aceşti oameni nu s-au convertit niciodată la islamism sau la creştinismul coptic, cultivând o tradiţie veche de cel puţin 3.000 de ani. Unul din cei care duc mai departe până în ziua de azi această tradiţie este Abd El Hakim Awyan.
În carte, Hakim vorbeşte cu plăcere despre vechea tradiţie, de care se simte aşa de legat. El a fost ales încă de mic de către cea mai bătrână femeie din trib să păstreze această tradiţie şi să o transmită mai departe. Hakim a studiat la Universitatea din Cairo, absolvind specialitatea arheologie şi egiptologie şi fiind totodată şi un bun lingvist.
Hakim spune că oamenii din antichitatea egipteană nu îşi numeau ţara Egipt, ci KMT, o denumire care avea diferite moduri de scriere: Kemit, Kemet, Khemet, Khem, Al-Khem sau Khemt. Limba era numită khemită, iar oamenii – khemiţi. Tradiţia locuitorilor originari, după cum a învăţat Hakim, era o învăţătură străveche, care se baza pe transmiterea orală, conducând la o epocă în care nu existau scrieri.
Hakim insistă pe faptul că prin denumirea Khemt („ţara cea neagră”) nu se înţelegea culoarea pielii ori rasa poporului khemit (africani), ci denumirea venea de la inundaţiile anuale ale râului Nil care confereau acestei ţări înfăţişarea neagră. Hakim mai subliniază şi că acum mai bine de 10.000 de ani cultura khemită era foarte avansată. Una din învăţăturile centrale ale tradiţiei khemite spune că Nilul de azi nu era fluviul cunoscut de khemiţii preistorici. Înainte existase un râu lung în ţinut care astăzi curge la marginea deşertului de vest a Egiptului. Acest fluviu antic a fost numit de diferiţi geologi Nilul originar, sau Proto-Nilul. În cercurile ştiinţifice se discută mult despre existenţa lui.
Hakim spune că cele patru oaze principale din deşertul vestic – Bahariya, Farcifra, Dakhla şi Kharga ar fi resturi ale marelui Nil antic. După părerea sa, acesta este astăzi unul din cele mai importante puncte ştiinţifice de pornire şi dovada pentru ideea de bază, conform căreia khemiţii se aprovizionau cu apă din rezervoarele din vest, unde astăzi există doar deşertul cu oaze.
Marea schimbare a apărut acum aproximativ 11500 de ani – la sfârşitul epocii târzii a gheţarilor. Pe atunci în întreaga lume, într-un interval de timp scurt, s-au produs schimbări ale condiţiilor geofizice şi climaterice. Ploaia care cădea din belşug până atunci în Africa de Nord, şi care determina o vegetaţie abundentă, lacuri şi râuri cu debite mari, a încetat aproape în totalitate, ceea ce a condus la scăderea dramatică a surselor de apă, dezvoltându-se condiţiile pentru deşertul de azi. Apa a jucat, ca de altfel pentru orice civilizaţie, şi pentru cea khemită un rol vital.
După spusele lui Hakim, originea poporului khemit se află în 42 de triburi originare. Aceste 42 de triburi se pare că s-ar fi format din toate rasele cunoscute astăzi ale tuturor popoarelor. Astfel putem presupune că Africa de Nord a fost un fel de loc originar de adunare pentru multe popoare, deci şi din afara Africii, şi deja cu multe mii de ani înaintea grecilor sau a altor culturi superioare a scos la iveală o civilizaţie extrem de dezvoltată. El este convins că aici au existat mulţi care au venit din vest (Atlantida) şi din nord (Hiperboreea) – posibil şi din Asia.
O altă posibilitate pe care Hakim o consideră probabilă este cunoscuta teorie conform căreia în dezvoltarea timpurie a omenirii au existat diferiţi aducători de cultură din „afară”, adică nepământeni, care au dat oamenilor originari din diverse epoci şi din diferite regiuni ale Pământului un imbold cultural de dezvoltare.
Dacă acordam credibilitate legendelor şi relatărilor vechilor egipteni şi ale multor altor popoare de pe tot globul, atunci înseamnă că odinioară „zeii” trăiau împreună cu oamenii pe Pământ într-o epocă de aur. Cine sunt aceşti zei? Sunt ei reprezentanţii culturilor superioare veniţi odată în vizită şi rămaşi aici?
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Ocultista Murry Hope, o preoteasă Wicca şi studentă a misticii clasice, a publicat în anul 1990 cartea „Sub semnul lui Sirius – Enigma preistoriei egiptene”. În această carte ea menţionează că are contact cu un grup din Egipt care respectă în mod strict vechile tradiţii. Ea numeşte acest grup „Fundaţia Amonită” şi explică faptul că aceşti oameni nu s-au convertit niciodată la islamism sau la creştinismul coptic, cultivând o tradiţie veche de cel puţin 3.000 de ani. Unul din cei care duc mai departe până în ziua de azi această tradiţie este Abd El Hakim Awyan.
