Alice Bailey (1880-1949) este recunoscută de mulţi ca fiind o ocultistă, adeptă o teozofiei, fiind acuzată că ar fi avut legături cu organizaţia satanistă Illuminati. Postum, în 1957, Editura „Lucifer” (devenită între timp „Lucis” – pentru că numele iniţial era prea evident) îi publică o carte a lui Alice Bailey, scrisă de ocultistă cu siguranţă înainte de 1949. Cartea se numeşte „The Externalisation of the Hierarchy”, adică „Externalizarea Ierarhiei” (o puteţi citi on-line pe lucistrust.org).
În carte, putem citi mai multe afirmaţii şocante, dintre care amintim:
* „Let Light and Love and Power restore the Plan on Earth”, adică „Să lăsăm Lumina, Iubirea şi Puterea să restaureze Planul pe Pământ”. Oare la ce plan face referire Alice Bailey?
* „The whole world problem has reached a crisis today and because its clarification will be the outstanding theme of all progress—educational, religious and economic—until 2025 A.D.” Adică „Problema întregii lumi a ajuns la o criză astăzi, şi clarificarea ei va fi o temă extraordinară de progres din toate punctele de vedere – educaţional, religios şi economic – până în anul 2025”. Aşadar, Alice Bailey ne spune, printre rânduri, că până în anul 2025, Illuminati va schimba lumea din toate punctele de vedere: economic, religios, economic.
Oricum, anul 2025 devine un an obsesiv pentru Alice Bailey, pentru că el este amintit ca an de referinţă pentru toate planurile făcute de forţele obscure care conduc această lume. Iată ce putem citi în continuare:
„Thus a great and new movement is proceeding and a tremendously increased interplay and interaction is taking place. This will go on until A.D. 2025. During the years intervening between now and then very great changes will be seen taking place, and at the great General Assembly of the Hierarchy – held as usual every century – in 2025 the date in all probability will be set for the first stage of the externalisation of the Hierarchy”.
În traducere: „Astfel, se desfășoară o nouă şi mare mișcare, și are loc o interacțiune extrem de crescută. Acest lucru va continua până în anul 2025. În anii următori şi până atunci se vor vedea schimbări foarte mari, iar Marea Adunare Generală a Ierarhiei – ținută ca de obicei în fiecare secol – va avea loc cel mai probabil în 2025, atunci când va fi stabilită prima etapă a externalizării Ierarhiei”. Ce înseamnă „externalizarea Ierarhiei”?
În aceeaşi carte, Alice Bailey aduce aminte de „Sanat Kumara”, care conform domniei sale şi a doctrinei teozofiei, ar fi o „fiinţă avansată” ce trăieşte în plan eteric, fiind un fel de „regent” sau „domn al Pământului” (vedeţi articolul de pe Wikipedia). Probabil că Alice Bailey se referă la venirea lui Sanat Kumara în plan material, atunci când vorbeşte de „externalizarea Ierarhiei” în anul 2025. Însă, unii zic că acest „Sanat Kumara” nu ar fi altceva decât Baraqiel, unul din cei 20 de lideri ai celor 200 de „îngeri căzuţi” menţionaţi de „Cartea lui Enoh” (vedeţi articolul de pe Wikipedia). Dar, conform Bibliei, „îngerii căzuţi” nu pot fi decât „demonii lui Satana”. Aşadar, Alice Bailey ne vorbeşte despre aducerea pe Terra până în anul 2025 a unui mare demon?