„Nu te poţi înţelege cu el!” – aşa se plângea Iulius al II-lea, considerându-l pe Michelangelo un om foarte dificil, irascibil, necioplit, orgolios, iritabil şi intransigent. Papa, la rândul său, avea un caracter puternic şi irascibil, de aici şi relaţiile tensionate dintre cei doi, Michelangelo permiţându-şi lucruri pe care niciun alt artist nu şi le-ar fi permis, riscând, prin comportamentul său, să provoace chiar un incident diplomatic între Roma şi Florenţa.
Astfel, la începutul anului 1506, când Michelangelo ajunge la Roma cu blocurile de marmură personal alese din Carrara pentru mausoleul lui Iulius al II-lea, comandă pe care însuşi Papa o făcuse, dar care nu a mai reprezentat o prioritate, acesta este constrâns să aştepte foarte mult timp în anticamera Pontifului, care nu era niciodată dispus să-l primească în audienţă. Într-un sfârşit, exasperat, artistul îi transmite Sanctităţii Sale că, dacă acesta doreşte să-l vadă, să vină la el să-l caute, după care fuge la Florenţa. Aici, Papa este nevoit să intervină de trei ori la autorităţile florentine înainte ca Michelangelo să accepte o întâlnire şi scuzele acestuia.
În cele din urmă, în luna noiembrie a aceluiaşi an, 1506, între cei doi se aşterne pacea, la Bologna, unde Iulius al II-lea intră triumfător, detronând familia Bentivoglio. Cu toate acestea, întâlnirea dintre cei doi dovedeşte cât de greu şi de problematic era chiar şi pentru un Papă un dialog cu Buonarroti. Artist solitar, diferit de ceilalţi, Michelangelo seamănă cu acel şir de artişti pe care un erudit ca Rudolf Wittkower i-a denumit „născuţi sub semnul lui Saturn”, influenţaţi de planeta care pare să guverneze temperamentele melancolice şi extravagante.
Preţul plătit de Michelangelo pentru geniul său a fost, probabil, o viaţă marcată de singurătate şi suferinţă. Nu a fost căsătorit şi nu a avut niciodată copii: „Eu stau aici cu o mare nelinişte în suflet şi un corp extrem de obosit, nu am prieteni de niciun fel şi nici nu-mi doresc să am, şi nu am nici atât de mult timp încât să-mi pot satisface nevoile”, îi scrie artistul unuia dintre cei patru fraţi ai săi, în 1509, la un an după începerea lucrărilor la Capela Sixtină.
Detestat ca persoană şi neglijent ca stil de viaţă, cu foarte puţini prieteni, nepăsător până la insolenţă cu cei care nu-l interesau, Michelangelo lucra fără pauză, absorbit în propria-i frenezie creativă. Atunci când lucra uita chiar şi să mănânce sau să doarmă, deseori continuând şi în timpul nopţii, când putea să picteze cu ajutorul unei pălării de carton în care punea o lumânare: un sistem ingenios care, curios, îl leagă de un alt geniu „deviant” care a trăit mult după el: pictorul Van Gogh, care a adoptat şi a perfecţionat această stratagemă pentru a realiza extraordinarele sale picturi nocturne. Geniul şi disperarea sunt, probabil, universale şi atemporale.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
„Nu te poţi înţelege cu el!” – aşa se plângea Iulius al II-lea, considerându-l pe Michelangelo un om foarte dificil, irascibil, necioplit, orgolios, iritabil şi intransigent. Papa, la rândul său, avea un caracter puternic şi irascibil, de aici şi relaţiile tensionate dintre cei doi, Michelangelo permiţându-şi lucruri pe care niciun alt artist nu şi le-ar fi permis, riscând, prin comportamentul său, să provoace chiar un incident diplomatic între Roma şi Florenţa.
