Manuscris bizar din Biblioteca din Paris, care aparţinea unei populaţii străvechi necunoscute din America, sau altceva?


Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, Biblioteca Arsenalului din Paris ajunge să dețină un manuscris ciudat, înregistrat în arhivele sale sub denumirea „Livre des Sauvages“ („Cartea sălbaticilor”). Cartea cu pricina, de dimensiunile și forma unui simplu caiet, cuprindea niște figuri și desene încă neexplicate, dar care, după fișele bibliotecii, ar fi fost opera unor populații străvechi din America. Directorul bibliotecii arată manuscrisul unui renumit geograf francez, abatele Domenech, care avea la activ numeroase călătorii de studii în America de Nord, Texas și Mexic, fiind recunoscut ca specialist în problema populațiilor și culturilor precolumbiene. Concluzia sa? Figurile nu sunt decât ideogramele străvechiului scris al pieilor roșii, caietul cuprinzând descrierea peregrinărilor unor triburi și a misterelor unor străvechi religii.

Urmează, evident, editarea lucrării – „Manuscris pictografic american, precedat de o notă asupra ideografiei pieilor roșii de abatele M. Domenech, membru al Societății geografice din Paris”. Numai că manuscrisul ajunge în mâinile savantului bibliograf J. Petzholdt din Dresda, care demonstrează fără drept de apel că așa-numita „Carte a sălbaticilor” nu-i decât… maculatorul unui copil german din America, cazul fiind relatat cu brio în celebra lucrare a lui Rath-Vegh István „Istoria culturală a prostiei omenești”.

În fotografie – așa cum se observă – una din filele acestui manuscris pictografic, cuvântul Honig (miere) și desenele alăturate nelăsând loc de dubiu. Nu ni se relatează cum a reacționat la aceste dezvăluiri renumitul geograf Domenech…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025