Luna a luat naştere în urma unei explozii atomice ce a avut loc pe Pământ?


Luna70Luna a fost creată în urma unei explozii atomice produse chiar pe suprafaţa Pământului, nefiind altceva decât o mare bucată din planeta noastră aruncată în spaţiu de un georeactor nuclear, ajuns la masa critică, susţin doi oameni de ştiinţă olandezi.

Ipoteza conform căreia Luna s-ar fi desprins din suprafaţa Pământului datează din secolul al XIX-lea, însă oamenii de ştiinţă au considerat, până acum, că desprinderea s-a produs în urma ciocnirii dintre Pământ şi un alt corp ceresc, sau din cauza unei explozii solare, scrie Daily Mail.

Cu toate acestea, cercetătorii Rob de Meijer şi Wim van Westrenen susţin că Luna a fost propulsată pe orbita Pământului în urma unei explozii atomice de proporţii. Oamenii de ştiinţă cred că forţele centrifuge ale Pământului au concentrat elementele grele, cum sunt uraniul şi thoriul, în zona ecuatorului, aproape de suprafaţa planetei, creând un georeactor nuclear.

Olandezii susţin că asemănările izbitoare dintre compoziţiile chimice ale Lunii şi Pământului sunt datorate tocmai faptului că satelitul natural a fost, la un moment dat, o parte a planetei noastre.

Mai mult, modelele oferite de evoluţia sistemului solar arata că probabilitatea ca două corpuri cereşti ce se ciocnesc în spaţiu să aibă aceeaşi compoziţie este infinit de mică. Olandezii cred teoria lor va putea fi confirmată cu uşurinţă în momentul în care misiunile spaţiale pe Lună vor aduce pe Pământ mostre ale solului selenar, extrase de la mare adâncime.

Sursa: www.ziare.com

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock