Întâlnirea fantastică a amiralului Byrd cu lumea ascunsă de la Polul Nord (partea 2): „Maestrul”, conducătorul lumii subterane Arianny şi avertismentul său către omenire
„Am fost transbordaţi pe o platformă fără roţi. Aceasta se deplasa către un oraş strălucitor, care părea să fie construit din cristal. În curând, ajungem lângă o clădire mare, ce părea atât de neobişnuită, încât sigur nu am văzut-o vreodată. La intrare, ni s-a oferit o băutură caldă şi extrem de delicioasă. După circa 10 minute, suntem invitaţi către o încăpere, care avea la intrare o uşă uriaşă cu o inscripţie necunoscută. După ce-am intrat, am auzit o voce: “Nu-ţi fie frică, amirale, vei avea o întâlnire cu Maestrul…”
Iată continuarea poveştii amiralului Byrd:
Am păşit înăuntru, iar ochii mei au dat peste cea mai frumoasă coloratură pe care am văzut-o vreodată. Încăperea era atât de magnifică, încât nu aş avea cuvinte s-o descriu. Era splendidă şi delicată. Nu există termeni umani care s-o pot analiza în detalii! Gândurile îmi fură întrerupte într-o manieră cordială de o voce caldă şi melodioasă: „Îţi spun bun venit în tărâmul nostru, amirale.” În faţa mea văd un om cu trăsături delicate, care stătea la o masă lungă. Sunt invitat să iau loc. Îmi vorbi cu blândeţe:
„Te-am lăsat să intri aici, pentru că ai un caracter nobil şi eşti bine cunoscut pe Lumea de la Suprafaţă, amirale. Da, te afli în teritoriul lui Arianny, Lumea din Interiorul Pământului. Nu-ţi vom întârzia misiunea şi te vom escorta la suprafaţă în siguranţă. Dar acum, amirale, să-ţi spun de ce te-am chemat aici. Interesul nostru a început după ce rasa voastră a explodat primele bombe atomice asupra Hiroshimei şi Nagasakăi, Japonia. Atunci ne-am alarmat şi ne-am trimis maşinile noastre zburătoare, „Flugelrads”, către Lumea de la Suprafaţă, pentru a investiga ceea ce a făcut rasa voastră. Niciodată noi n-am intervenit în războaiele şi violenţele rasei voastre, dar acum trebuie să învăţaţi că această energie atomică nu e pentru om. Emisarii noştri au trimis deja mesaje puterilor lumii, dar încă nu au fost băgaţi în seamă. Tu ai fost ales drept martor pentru a certifica existenţa lumii noastre. Vezi tu, cultura şi ştiinţa noastră e cu mii de ani înaintea rasei voastre, amirale”.
L-am întrebat: „Şi ce-are de-a face cu mine, domnule?”
„Maestrul” îmi răspunse, după ce păru că-mi penetrase mintea cu ajutorul ochilor: „Rasa voastră a ajunsul la punctul de neîntoarcere, şi asta pentru că există între voi unii care vor să distrugă lumea. În 1945 şi după, am încercat să vă contactăm, dar eforturile nostre au fost tratate cu ostilitate, iar asupra „Flugelrads”-urilor noastre s-a tras. Am fost chiar urmăriţi cu duşmănie de avioanele voastre. Aşa că, vreau să-ţi spun, fiule, că în lumea voastră se strânge o mare furtună, „o furie neagră” care nu se va risipi pentru mulţi ani. Nu va exista răspuns în armele voastre, nu va exista siguranţă în ştiinţa voastră. Furia voastră va exista până când fiecare floare va fi călcată în picioare, până ce toate lucrurile umane vor fi nivelate într-un mare haos. Recentul vostru război a fost doar un preludiu a ceea ce va urma pentru rasa voastră. Vedem acest lucru aici, în fiecare clipă. Crezi că mă înşel?”
– „Nu”, am răspuns. „S-a mai întâmplat şi înainte… Evul Mediu întunecat a venit şi a durat mai mult de 500 de ani.”
– „Da, fiule”, replică Maestrul. „Evul Mediu care va veni acum pentru rasa voastră va acoperi Pământul ca o mantie, dar cred că unii din rasa voastră vor locui în această furtună. Vedem la mare distanţă o nouă lume care răsare din ruinele rasei voastre, căutând comorile ei pierdute şi legendare, dar ele vor fi, fiule, în siguranţă aici în grija noastră. Atunci când va veni timpul, noi vom ieşi la suprafaţă din nou pentru a vă reîmprospăta cultura şi rasa. Până atunci, poate că ar trebui să învăţaţi inutilitatea războiului şi vrajba produsă de acesta, şi, după acest timp, o parte din cultura şi ştiinţa voastră vă va fi înapoiată, pentru a începe una nouă. Iar tu, fiul meu, te vei întoarce la Suprafaţă pentru a transmite acest mesaj.”
Cu aceste cuvinte de încheiere, întrunirea noastră părea să fi ajuns la final. La un moment dat, credeam că mă aflu într-un vis, dar ştiam că aceasta e realitatea, şi, pentru un motiv ciudat, m-am aplecat uşor în faţa Maestrului, din respect sau din umilinţă, nu mai ştiu pentru ce motiv. Am fost condus afară din încăpere de două persoane frumoase, iar la plecare m-am întors încă o dată cu faţa către Maestru, care mi-a zâmbit subtil, cu chipul său delicat şi bătrân, nu înainte de a-mi ura cu blândeţe „Drum bun, fiule.”
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În articolul de ieri „Întâlnirea fantastică a amiralului Byrd cu lumea ascunsă de la Polul Nord: păduri, munţi, mamuţi, OZN-uri cu zvastică şi oraşe de cristal…” vorbeam despre călătoria fantastică a amiralului Byrd la Polul Nord, acolo unde ar fi întâlnit un alt tărâm. După ce avionul amiralului fusese aterizat pe acel tărâm, nişte oameni înalţi şi blonzi îl duseră pe Byrd într-o clădire incredibilă pentru a se întâlni cu „Maestrul”. Citez ultimul fragment din articolul precedent:
