William James s-a numărat printre primii oameni de știință care au evidențiat rolul emoției în luarea deciziilor. În cartea sa din 1890, intitulată „Principiile psihologiei”, el a spus clar „Omul are o varietate mult mai mare de impulsuri decât oricare alt animal inferior”.
Cercetătorul Antonio Damasio, prezenta cazul din 1982, când o mică tumoră a fost descoperită în cortexul prefrontal ventromedial al unui bărbat pe nume Elliot. Tumora a fost îndepărtată de o echipă de chirurgi, însă leziunile cerebrale rezultate i-au schimbat foarte mult comportamentul. Înainte de operație, Elliot fusese un tată și un soț exemplar. Ocupa o funcție importantă de conducere într-o mare corporație și era activ la biserica locală. După intervenția chirurgicală, coeficientul de inteligență al lui Elliot a rămas același, dar procesul său decizional a început să lase foarte mult de dorit. A făcut o serie de alegeri nesăbuite și a lansat mai multe afaceri care au dat rapid faliment. S-a asociat cu un escroc și a fost silit să-și declare falimentul. Soția a divorțat de el. Fiscul a început să-l investigheze. Până la urmă, a trebuit să se mute la părinții lui. De asemenea, Elliot a devenit destul de nehotărât, mai ales în privința unor detalii minore – de pildă, unde să ia prânzul sau ce post de radio să asculte.
Elliot a devenit un bărbat cu un intelect normal, dar incapabil să decidă cum se cuvine, mai ales când era vorba de o decizie de ordin personal sau social”. De ce, dintr-odată, Elliot devenise incapabil să ia decizii bune de ordin personal?
Damasio a avut prima revelație în timp ce discuta cu Elliot despre întorsătura tragică pe care o luase viața lui: „El descria mereu scenele ca un spectator imperturbabil și neimplicat. Nu se simțea nici urmă din propria suferință, deși el era protagonistul. Nu am văzut nicio umbră de emoție în orele lungi de discuții avute cu el: pic de tristețe, pic de nerăbdare, pic de frustrare”.
Intrigat de aceste carențe emoționale, Damasio l-a conectat pe Elliot la un aparat care măsoară activitatea glandelor sudoripare de la nivelul palmelor. Se ştie că, ori de câte ori trăim emoții puternice, pielea noastră este excitată, iar palmele încep să transpire. Damasio i-a arătat apoi diferite fotografii care în mod normal i-ar fi declanșat un răspuns emoțional imediat: un picior tăiat, o femeie dezbrăcată sau o casă în flăcări. Oricât de impresionantă ar fi fost imaginea, palmele lui Elliot nu au transpirat. Nu simțea nimic. Era evident că operația îi afectase o regiune a creierului care este esențială în procesarea emoției.
Damasio a început să studieze și alți oameni cu tipare asemănătoare de vătămare cerebrală. Toți păreau inteligenți și nu prezentau alte carențe la testele cognitive convenționale, însă aveau cu toții același cusur profund: nu dădeau dovadă de emoție și, drept urmare, reușeau cu foarte mare greutate să ia decizii.
