Un englez în vârstă de 61 de ani s-a autohipnotizat şi a suferit o intervenţie chirurgicală care a durat 80 de minute fără nici un fel de anestezie. Pacientul a declarat că în timpul operaţiei a fost perfect conştient de ceea ce se petrecea în jurul său dar nu a simţit deloc durerea. Intervenţia a decurs surprinzător de bine, atât pacientul cât şi echipa de medici declarându-se încântaţi de alegerea făcută.
Alex Lenkei, din West Sussex, Anglia suferă de artrită şi medicii au hotărât să îi îndepărteze un os de la încheietura mâinii pentru a îmbunătăţi mobilitatea articulaţiei. Bărbatul, care practica hipnoză de la vârsta de 16 ani şi este atestat profesional în domeniu, s-a autohipnotizat în aproximativ 30 de secunde şi a fost supus întregii intervenţii chirurgicale fără anestezie locală sau generală, spune BBC News.
Pentru îndepărtarea osului, chirurgul David Llewellyn Clark l-a zdrobit propriu-zis şi apoi a îndepărtat pe rând fragmentele. Deşi pacientul a fost conştient de ceea ce se întâmplă în jurul său şi a putut auzi inclusiv zgomotul produs prin zdrobirea osului, el spune că nu a simţit durere în nici un moment, ci doar o relaxare profundă.
Pe toată durata intervenţiei, un anestezist a fost pregătit să intervină în orice moment, însă nu a fost necesar. Medicul anestezist Richard Venn crede că pacientul a reuşit, într-un fel sau altul, să îşi facă organismul să elibereze substanţe care au anihilat durerea. El a explicat, de asemenea, că ritmul cardiac şi respirator şi tensiunea arterială au fost constante pe tot parcursul operaţiei, ceea ce confirmă faptul că pacientul nu a simţit nici o durere.
Medicii s-au arătat încântaţi încă de la început de ideea hipnozei şi au avut încredere în abilităţile pacientului, declarând operaţia un real succes.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025