În China, autorităţile comuniste ard cărţi religioase şi distrug biserici! Singura credinţă permisă este marxismul…


185556090

Declarația Universală a Drepturilor Omului ne spune, printre altele, că fiecare om are dreptul la libertate religioasă sau de credință; însă, acest drept este încăcălcat în picioare în societățile guvernate de regimuri totalitare.

În China comunistă, practicarea unei anumite credințe, tipărirea sau chiar citirea cărților religioase ar putea duce la condamnări la închisoare și alte abuzuri ale autorităţilor. Credincioșii din China – fie că sunt creștini, budiști, musulmani sau practicanți Falun Gong – se confruntă nu numai cu suprimarea brutală a credinţelor lor religioase, ci și cu arderea cărților religioase de către autorităţile Partidului Comunist Chinez (PCC).

Politicile coercitive vizează obligarea acestor adepți religioși să renunțe la credința lor și să urmeze ideologiile comuniste bazate pe ateism și marxism. Un predicator din China a spus: „Este lucrarea diavolului. Situația devine din ce în ce mai gravă; guvernul comunist crește presiunea pas cu pas. În cele din urmă, vor să elimine complet credința religioasă”.

Potrivit lui „Bitter Winter”, o revistă despre libertatea religioasă și drepturile omului din China, o biserică din regiunea Lanling a fost demolată în iulie 2020. Un oficial al guvernului local a declarat că „toate bisericile prea apropiate de instituțiile guvernamentale trebuie distruse” și același lucru este valabil și pentru „cele care arată mai bine decât clădirile guvernamentale”. „Credința în Partidul Comunist este singura religie permisă”, a mai spus oficialul, potrivit raportului.

Într-un alt raport, tot în iulie 2020, 26 de persoane din provincia Jiangsu, China, au fost condamnate sub acuzațiile de „operațiuni ilegale” pentru implicarea în tipărirea publicațiilor religioase destinate uzului intern al unui cult religios. Directorul și cei doi membri ai misiunii au fost amendați și au primit pedepse cu închisoarea de 3 ani și 10 luni și respectiv 3 ani și 6 luni, în timp ce unii manageri de tipografie au fost amendați până la 15.000 dolari și condamnați la 3 ani de închisoare.

Chiar și serviciile poștale și de curierat sunt monitorizate cu strictețe. În China este permisă numai trimiterea cărților aprobate de guvern. Nu este permisă expedierea tuturor cărților cu „informații proaste”, inclusiv religioase. Dacă autoritățile de securitate publică descoperă încălcări ale acestor reglementări, compania de curierat va fi amendată și închisă.

Industria tipografică este cea mai mult luată în vizor. Un manager al departamentului de vânzări din orașul Luoyang, provincia Henan, a declarat că tipărirea materialelor religioase, în special creștine, nu este permisă. „Oricine acceptă astfel de ordine încalcă legea și poate fi pus în închisoare. Aceasta este linia pe care nu o putem trece”, a spus managerul. „Deși bannerele de pe străzi spun că oamenilor li se permit să aibă convingerile religioase, singura credință pe care oamenii o pot practica liber este aceea a Partidului Comunist”, a adăugat el.

Chen Yu, proprietarul unei librării online creștine din orașul Taizhou, provincia Zhejiang, a fost condamnat la 7 ani de închisoare și amendat cu 200.000 de yuani (31.000 dolari) pentru „vânzarea publicațiilor religioase neaprobate, importate din Taiwan, Statele Unite și alte țări”, potrivit la un raport din octombrie 2020 al organizaţiei International Christian Concern. Autoritățile au planificat, de asemenea, distrugerea celor 12.864 de cărți creștine din librăria sa.

Distrugerea cărților religioase și demolarea lăcașurilor de cult este o politică de stat în China. Fiind un regim înrădăcinat în ateism și materialism, Partidul Comunist Chinez a pus frâu în mod constant grupurilor religioase și spirituale, de când a ajuns la putere în 1949.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): theepochtimes.com

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock