În anii 1990, un inginer scoţian pretindea că a inventat „maşina antigravitaţională”, care ar fi putut ajunge chiar şi până la viteza luminii
La începutul anilor ’90, un inginer scoţian anunţa realizarea unui agregat care sfida toate legile fizicii. Vestea a fost întâmpinată cu virulente proteste din partea oamenilor de ştiinţă. Iată, în traducere, un articol apărut acum peste 30 de ani în revista italiană „Cronica extra”.
* Inventatorul acestui agregat – sosit parcă dintr-o poveste fantastico-ştiinţifică – se numeşte Sandy Kidd şi trăieşte in Scoţia. Maşina pe care a construit-o sfidează toate legile fizicii, rezistă forţei de gravitaţie a Pământului şi îşi produce singură energia de care are nevoie pentru a funcţiona.
* „Într-o zi – declară inventatorul – sunt sigur că vom putea călători din Europa în Australia în numai câteva minute şi chiar vom putea ajunge pe Marte la sfârşit de săptâmână”. Kidd mai susţine că o viitoare astronavă, ce ar purta la bord o asemenea maşină, ar putea avea dimensiunile unui pat dublu, iar rezervorul de carburanţi de mărimea unei tabachere. Toate acestea deoarece viteza pe care o dezvoltă agregatul său creşte treptat, dublându-se, triplându-se etc., pe măsură ce înaintează în spaţiu, ajungând să o atingă pe cea a luminii!
* Agregatul antigravitaţional reprezintă opera de o viaţă a scoţianului Sandy Kidd. Ideea s-a născut în anii 1960, pe vremea când inginerul Kidd lucra în domeniul aeronauticii militare. Descoperirea s-a ivit, ca în atâtea alte cazuri, prin mijlocirea hazardului, în cazul de faţă cu ocazia demontării unui giroscop aflat la bordul unui bombardier vechi. Această piesă, folosită la diferite subansamble, conţine un disc greu, pus în mişcare de un ax. Primele încercări au constat în realizarea unui nou echilibru pentru discul giroscopului, iar de aici s-au născut un lanţ alte idei fantastice, între care şi aceea de a modifica efectele forţei de gravitaţie.
* La început, cum era de aşteptat, Kidd a lucrat complet singur. La fel ca mulţi alţi înaintaşi celebri, a fost şi el ţinta ironiilor, luat în râs şi considerat nebun. Dar la ora actuală, invenţia a intrat în atenţia oamenilor de ştiinţă şi chiar constituie obiectul unui proiect al Universităţii din Edinburgh, prin care agregatul va fi destinat unor aplicaţii practice.
* „Intenţionez – mai mărturiseşte inventatorul – ca, prin maşina mea, omul să ajungă în timp-record nu numai în spaţiul extraterestru, ci, peste un număr de ani, să facă înconjurul Terrei sau să călătorească spre alte galaxii fără să cheltuiască un gram de energie.Acesta a fost gândul cu care am trăit zi şi noapte vreme de 30 de ani. Dacă invenţia mea va fi înţeleasă, şi, ulterior, dezvoltată, omenirea va putea construi vehicule de dimensiuni reduse, de mii de ori mai ieftine decât costisitoarele navete spaţiale”.
* S-a emis şi ipoteza dacă nu cumva descoperirea inginerului scoţian este similară cu cea folosită de misterioşii cosmonauţi de pe la fel de misterioasele farfurii zburătoare. Vom trăi şi vom vedea.
La începutul anilor ’90, un inginer scoţian anunţa realizarea unui agregat care sfida toate legile fizicii. Vestea a fost întâmpinată cu virulente proteste din partea oamenilor de ştiinţă. Iată, în traducere, un articol apărut acum peste 30 de ani în revista italiană „Cronica extra”.
