Razele cosmice misterioase ce sunt emise din Antarctica ar putea încălca legile fizicii! Să aibă legătura cu tehnologia avansată a Atlantidei?


Razele cosmice misterioase provenind din Antarctica ar putea reprezenta particule necunoscute care ar sfida legile fizicii, susţin oamenii de ştiinţă. Printre explicațiile posibile pentru fenomenul bizar, care a fost înregistrat pentru prima dată în 2006, se numără şi acelea că avem parte de o particulă complet nouă sau poate fi vorba de produsul materiei întunecate.

Însă o a treia teorie, dezvăluită într-un studiu recent, sugerează că „razele fantomă” ar putea fi de fapt „supersimetrice” – particule minuscule care sunt capabile să treacă prin materie fără a interacționa deloc cu ea. Aceste particule au fost teoretizate de mult timp de oamenii de ştiinţă, inclusiv de cei de la Acceleratorul de Particule de la Geneva, care le-au prezis existența, dar nu le-au putut observa.

Razele cosmice bizare au fost descoperite pentru prima oară în zona Antarcticii, în timpul unui experiment din 2006, care monitoriza razele cosmice care se îndreptau spre Pământ din spațiul cosmic. În timpul testelor, cercetătorii au observat un fenomen pe care nu l-au putut să-l explice: razele cosmice erau emise de la sol.

Datele au fost colectate prin (ANITA – Antarctic Impulsive Transient Antenna), un balon de înaltă tehnologie conceput pentru a monitoriza neutrinii cosmici de deasupra Antarcticii. Dar, în timpul zborului său în 2006, instrumentele ANITA au înregistrat o rază cosmică venită de jos, chiar din continentul-gheaţă. Balonul a mai înregistrat același fenomen, din nou, în 2014.

Razele cosmice sunt fragmente atomice de înaltă energie care se deplasează prin spațiu cu aproape viteza luminii. Ele sunt considerate a veni de la grupuri de stele masive. Miliarde din particule invadează Pământul în fiecare zi, iar fizicienii cred că ele sunt capabile să pătrundă pe suprafața Pământului. Dar, conform modelului standard, ele nu ar trebui să fie capabile să treacă prin toată planeta și să iasă pe partea cealaltă.

Dar, o lucrare de cercetare a unui grup de specialişti, condus de fizicianul Derek Fox de la Universitatea Pennsylvania, a propus o nouă teorie pentru particulele ciudate detectate de ANITA. Studiul sugerează că razele preluate de balon erau, de fapt, prima dovadă a particulelor supersimetrice. Cercetătorii speră acum să adune mai multe date din cea mai recentă misiune a ANITA din 2016.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): express.co.uk

P.S. Părerea mea umilă ar fi aceea că nu întâmplător aceste „raze misterioase” provin din Antarctica. E posibil ca Antarctica să fi fost continentul mitic al Atlantidei, iar sub gheţurile sale să se ascundă tehnologii avansate ale civilizaţiei atlantide care să emită aceste raze…