Ia uitaţi-vă ce lucruri incredibile se ascund sub gheţurile din Antarctica! Ele au fost descoperite în nişte imagini din satelit din 1984
Imagini de satelit ale Antarcticii, care au fost luate în 1984 (deci, acum peste 35 de ani) şi încorporate în Google Earth, arată ceea ce par a fi mai multe ruine, artefacte ciudate, precum şi maşinării grele.
Interesant că acum, în anul 2020, dacă ne uităm în exact aceeaşi zonă, nu vom mai vedea nimic. E posibil ca peisajul să se fi schimbat din cauze naturale?
Privind imaginile originale, s-ar putea să se fi găsit ruine antice și alte artefacte ciudate, şi, astfel, s-a trimis o expediție secretă, inclusiv mașinării grele, pentru a explora această zonă îndepărtată? Dacă da, cine a făcut-o?
Cel care a observat prima dată aceste lucruri a fost Fredrick Johnson, iar descoperirile au fost publicate pe canalul de YouTube Behind the Scenes. Puteţi vedea întregul videoclip YouTube AICI.
DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.