Mai mulţi localnici din Mexic susțin că au văzut o creatură uriașă pe un lanț muntos din apropierea regiunii Huasteca din San Luis Potosi, reuşind să fotografieze creatura cu telefoanele mobile.
Iată, de exemplu, ce declară un martor, doamna Antonia: „Eram cu soţul şi copilul nostru, când am auzit un boom, ca o explozie. Apoi ne-am uitat spre munte, de unde am crezut că se aude sunetul. Ne-am gândit că este o alunecare de teren”. Doamna Antonia nu-i venea să creadă ceea ce vedea cu ochii ei: un bărbat extrem de înalt și subțire, asemenea unui gigant.
O altă martoră a declarat: „Era în jurul orei 5 și jumătate după-amiază. Eram foarte înspăimântată. Soțul meu, când a văzut acea „creatură” s-a speriat și a spus că trebuie să intrăm în casă, chiar dacă eram departe de ea.” Aceasta este relatarea unei tinere localnice care susține că a văzut ceva ciudat – o ființă mare, imensă, arătând ca un uriaș.
Evenimentul a provocat frică în rândul localnicilor, înspăimântaţi de „gigantul din munți”. Interesant e că, aşa cum se poate observa din fotografia de mai sus, lângă creatura ciudată gigantică se poate observa ceea ce pare a fi un OZN. De acolo a aterizat creatura?
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): elsoldesanluis.com.mx
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025












