Fulgerul globular şi enigma sa: antimaterie sau fenomen fizic natural?

Câteva clipe după ce auzise un sunet ca de tunet un parizian – după cum se spune – a fost martorul unei apariţii extraordinare: din şemineul apartamentului său aflat la etajul al patrulea a ţâşnit o minge de foc, de mărimea unui cap omenesc. Mingea a înlăturat grătarul care acoperea gura şemineului şi s-a rostogolit spre el „ca o pisică”. Bărbatul s-a ferit, trăgându-şi picioarele, iar sfera s-a dus spre mijlocul camerei. Deşi strălucitoare, sfera nu emana căldură perceptibilă. Mingea de foc s-a înălţat puţin, a pornit înapoi spre punctul din care se ivise, apoi a luat-o în sus, pe coşul şemineului, explodând chiar la ieşirea în aer liber. Explozia a provocat stricăciuni considerabile coşului exterior.

Acest incident, care s-a petrecut la 5 iulie, 1852, este unul din fenomenele naturale neexplicate până în prezent – fulgerul globular – de a cărui existenţă unii oameni de ştiinţă se îndoiesc chiar şi în zilele noastre. Obiecţiile scepticilor sunt foarte asemănătoare cu argumentele acelora care contestă relatările despre obiectele zburătoare neidentificate; dovezile sunt în principal nerelevante, majoritatea – dacă nu chiar totalitatea – fotografiilor sunt îndoielnice şi nicio teorie ştiinţifică logică nu poate da o explicaţie plauzibilă fenomenului.

Iluzii sau focul sfântului Elmo

Explicaţiile alternative (cu alte cuvinte demitizante) reflectau de asemenea argumentele folosite în cadrul dezbaterilor cu privire la O.Z.N.-uri. „Obiectele – susţineau adversarii – sunt fie iluzii optice, foarte probabil, imaginea remanentă formată în ochiul aceluia care a văzut braţele fulgerului despicând cerul, fie un fapt natural cum este «focul sfântului Elmo» (o descărcare în formă de coroană dintr-un obiect ce se reliefează deasupra solului în timpul unei furtuni electrice), percepută greşit sau în mod exagerat”.

Prima explicaţie presupune că martorul ocular era de o prostie fără egal. A doua explicaţie are virtutea plauzibilităţii aparente, însă aşa cum releva James Dale Barry, o notorietate în materie de fulgere globulare: „O deosebire evidentă între focul sfântului Elmo şi fulgerul globular este aparenta independenţă de mişcare a acestuia din urmă. Deşi s-a observat că focul sfântului Elmo se deplasa de-a lungul unui conductor, uneori pulsând în timpul deplasării, totuşi el nu se desprindea de conductor. De aceea el nu are acea tendinţă de plutire în jos şi nici mişcarea de înălţare atât de comune la fulgerul globular”.

Moartea unui cercetător ce studia fulgerul globular

Primul cercetător care a descris în mod ştiinţific fulgerul globular a fost un rus, G. W. Richman. În mod tragic (şi ironic) obiectul interesului său i-a provocat moartea. Incidentul s-a petrecut în timpul unei furtuni, când Richman încerca să măsoare energia unui fulger. Pe când stătea în spatele aparatelor, o sferă albastră de mărimea pumnului s-a desprins din electrozi şi a venit plutind în faţa sa. În aceeaşi clipă s-a produs o explozie care l-a ucis pe Richman, iar pe asistentul său l-a doborât, lăsându-l fără cunoştinţă.

Cazuri dezastroase de fulgere globulare

Din fericire, cazurile de moarte provocate de fulgerul globular sunt rare, însă numărul acelora care au văzut cu ochii forţa lui de distrugere este mare. La Paris, în iulie 1949, în timpul unei furtuni electrice, o sferă roşie s-a oprit plutind la 20 de picioare deasupra unui copac. Deodată ea a luat foc, a început să ardă cu flăcări şi a explodat despicându-se şi slobozind în toate direcţiile un mănunchi de fulgere frânte. Un fulger a lovit o casă din apropiere provocându-i o spărtură de dimensiunea unui obuz.

In ziua de 8 octombrie, 1919, în oraşul Salinas, din statul Kansas, „o sferă de foc, mare cât un ciubăr, a coborât plutind în aer, a lovit o clădire dărâmând cărămizi din perete şi a smuls o fereastră de la etajul al doilea.” Apoi, ea a explodat cu „o bubuitură ca de pistol, umplând văzduhul cu sfere mari cât mingea de baseball, care s-au risipit în atmosferă, în toate direcţiile”, după cum a descris reporterul revistei de prognoză meteorologică Monthly Weather Report (în ediţia din octombrie, 1919). „Unele din sfere s-au deplasat de-a lungul firelor de troleu sau firelor electrice, într-un mod instabil; altele au plutit independent de obiectele din jur. Uşiţa cutiei cu tabloul de întrerupătoare electrice de peste drum a fost smulsă şi un transformator a fost distrus, lăsând în întuneric partea de răsărit a oraşului”.

În vara anului 1960, Louise Matthews din South Philadelphia, statul Pennsylvania, stătea întinsă pe canapea în camera de zi, când – deodată – a văzut o sferă roşie, uriaşă, care a pătruns prin fereastra închisă şi cu storurile trase, fără a provoca vreo stricăciune. Când sfera – care scotea un sunet ca o sfârâială – a trecut pe lângă ea, doamna Matthews a simţit o gâdilătură la ceafa. Ea a dus mâna la ceafă dar nu a simţit nimic deosebit. Sfera a străbătut camera de zi, apoi sufrageria şi a ieşit printr-o fereastră de asemenea închisă, fără a-i provoca vreo stricăciune. Femeia l-a chemat pe soţ de la serviciu şi acesta a constatat că palma soţiei era arsă. Părul de la ceafă căzuse, lăsând pielea netedă ca pe faţă.
în seara zilei de 12 august, 1970, în timpul unei furtuni violente cu fulgere şi tunete, „o sferă roşie de foc” a apărut deasupra oraşului Sidmouth din Anglia, a trosnit câteva secunde, apoi a explodat cu un tunet asurzitor. Din sferă a ţâşnit un fulger în zigzag spre pământ. În clipa aceea 2500 de televizoare din zonă s-au întrerupt.

Desigur, fulgerul globular nu este totdeauna dăunător. De asemenea, nici măcar nu explodează la finele fiecărei manifestări. Savantul britanic Alexander Russel a văzut fulgere globulare care s-au comportat în ambele moduri. El scria, în revista Nature, din 23 noiembrie, 1930: „Cu mulţi ani în urmă eu am văzut două globuri de fulgere. Ele erau de culoare roşiatică-gălbuie şi păreau că se rostogolesc. Unul din ele s-a lovit de o clădire şi a explodat cu zgomot puternic, făcându-i pe locatari să alerge la ferestre ca să vadă ce s-a întâmplat; însă au rămas nedumeriţi nevăzând nimic. Al doilea glob s-a îndepărtat plutind. Fulgerul globular scoate un uşor zgomot în timp ce se îndepărtează, ca un pisoi care toarce.”

Teorii privind fulgerul globular

Datele ştiinţifice categorice sunt rare, un motiv major pentru oamenii de ştiinţă care pun la îndoială existenţa fenomenului. Chiar şi Barry, un partizan puternic, recunoaşte: „O analiză imparţială a relatărilor despre fulgerul globular ne determină să conchidem că un mare procent din acestea sunt îndoielnice şi pot fi interpretate în diferite moduri”. (Aceste cuvinte sună la fel ca obiecţiile care sunt aduse O.Z.N. -urilor). Dintre numeroasele fotografii care se pretinde că reprezintă fulgere globulare, Barry consideră că „numai trei nu par în mod evident greşite sau foarte suspecte”.

Dificultatea cea mai mare de a explica fenomenul provine din diversitatea descrierilor făcute de martorii oculari. Globul fie explodează cu zgomot, fie dispare pe tăcute; el este alb, portocaliu, roşu, albastru sau purpuriu; el este mic sau mare, durează câteva secunde sau câteva minute. „Acestea par a fi elemente nerelevante – observa savantul Gordon Stein – dar ele creează teoreticienilor o grămadă de dificultăţi. O explicaţie plauzibilă pentru o sferă de o secundă, de pildă, nu poate fi valabilă pentru o sferă de zece secunde. O sferă care durează un minut sau mai mult „necesită o energie atât de mare, încât nu se ştie ce ar putea să o producă”.

Fulgerele globulare au şi obiceiul de a străpunge pereţii metalici ai avioanelor în zbor. La 19 martie, 1963, profesorul de energie electrică – R. C. Jennison – a zărit un fulger globular mai întâi afară, apoi în interiorul avionului cu care călătorea de la New York la Washington. Afară o furtună electrică era în plină desfăşurare. Stein notează despre experienţa parcursă: „Microundele, undele radio, energia electrică sau cea emanată de căldură – elemente care stau la baza diferitelor teorii – nu puteau pătrunde prin fuselajul metalic. De asemenea, putem înlătura şi antimateria ca o posibilă cauză a fulgerului globular (o ipoteză extraordinară avansată de E. T. F. Ashby şi C. Whitehead în revista Nature din 19 martie, 1971). Când antimateria (adică materie cu sarcini diametral opuse de acelea pe care le conţine materia normală în fiecare din particulele subatomice) vine în contact cu materia normală, ambele sunt anihilate… Antimateriei i-ar fi dificil să pătrundă prin corpul sau hubloul unui avion fără a se ciocni cu materia obişnuită, prin aceasta autonimicindu-se”.

Este de remarcat că deşi dovezile în favoarea fulgerului globular sunt incidentale, iar unele din ele sunt atât de bizare încât cu greu s-ar încadra într-o teorie fizică articulată, totuşi existenţa fenomenului e acceptată – chiar dacă marginal   – de majoritatea membrilor comunităţii ştiinţifice.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.