Iată ce ne povesteşte o femeie:
„Am o teorie despre ce ar putea fi fantomele. Sunt femeie şi am 30 de ani, iar mama îmi spunea că, încă de când eram mică, am început să-i povestesc despre o doamnă încântătoare care stătea pe patul meu, în timp ce eu dormeam. Şi eu mi-aduc aminte de această doamnă. Întotdeauna ea era îmbrăcată în negru şi, dacă mă simţeam singură sau mi-era frică, ea mă consola. Mama credea că eu inventez totul. Adevărul e că eu, şi în prezent, mai pot vedea această doamnă, ce seamănă mult cu o călugăriţă îmbrăcată în negru. Pare că este îngerul meu păzitor sau ghidul meu spiritual.
Alţii cred că ea este o fantomă sau o viziune, căci nimeni nu o poate vedea. Sau cred că eu inventez totul, ca soţul meu. Ei fac glume cu mine când le spun că am văzut iarăşi acea doamnă şi, de aceea, tind să nu le mai spun nimic.
Dar teoria mea este următoarea: eu cred că acea călugăriţă în negru nu este altceva decât persoana mea într-o altă viaţă. Şi mai cred că subconştientul meu o materializează atunci când am nevoie de ajutor. Ştiu că poate părea ciudat, dar eu, într-o viaţă anterioară am fost şi o călugăriţă îmbrăcată în negru. Am fost hipnotizată prin tehnica regresiunii în vieţile trecute şi, printre acestea, am menţionat şi de o viaţă în care am fost călugăriţă undeva în America de Nord în secolul al XIX-lea.
Asta este teoria mea: că unele fantome ne reprezintă de fapt pe noi înşine, din vieţile anterioare”.
P.S. E o teorie foarte interesantă şi e prima dată când o aud. Şi, nu văd de ce n-ar putea fi şi ea adevărată, ca şi celelalte ipoteze.