Unii istorici continuă să se întrebe ce l-o fi îndemnat oare pe Napoleon Bonaparte ca într-un moment al copilăriei să mâzgălească în caietul lui de şcolar cuvintele în care se simte adierea destinului. „Sfînta Elena, o insuliţă” şi tot ei dau imediat răspunsul. A fost întâmplarea. Aceasta îşi făcuse simţită prezenţa fantomatică şi într-un alt episod din viaţa împăratului francez.
La apogeul puterii sale, Napoleon, în fruntea unei mici unităţi militare, mergea călare prin Austria ocupată. Un peisaj idilic din apropiere de Baden de lîngă Viena îi stârni admiraţia. Adresându-se mareşalului Berthie, el remarcă spontan: „Trebuie să fie minunat să-ţi închei viaţa în acest loc, în valea Sfintei Elena”. Rosti aceste cuvinte (fără să ştie unde se afla) în Valea Elenei, numită aşa după o bisericuţă dedicată Sfintei Elena.
Ştiţi puţină istorie, adică ce s-a întâmplat mai târziu? După bătălia pierdută de la Waterloo (1815), Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena, unde a murit în condiții neclare, câțiva ani mai târziu, la vârsta de 51 de ani (5 mai 1821). Există două teorii importante cu privire la moartea sa: otrăvirea cronică cu arsenic și cancerul la stomac. A fost înmormântat cu onoruri militare.
Aşadar, ce sunt cele două viziuni ale lui Napoleon cu privire la „Sf. Elena”? Simple coincidenţe sau incursiuni în viitor?